Новости

Exportul, afectat de pandemie

În trimestrul I al anului curent, exporturile de mărfuri din țara noastră au constituit $675,0 mil., cu 7,9% mai puțin comparativ cu perioada similară a anului 2019, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Astfel, în luna martie exporturile au constituit $210,3 mil., fiind cu 14,3% mai mici față de luna februarie curent și cu 18,3% comparativ cu luna martie 2019. Exporturile de mărfuri autohtone au constituit $521,4 mil. și reprezintă 77,2% din totalul exporturilor, fiind în scădere cu 0,2% față de aceiași perioadă din 2019, iar reexporturile de mărfuri străine au însumat $153,6 mil. (22,8% din totalul exporturilor), diminuându-se cu 27,1% comparativ cu ianuarie-martie 2019. Reexporturile de mărfuri după prelucrare (îmbrăcăminte, încălțăminte cabluri coaxiale, conductoare și transformatoare electrice etc) au deținut 17,0% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (medicamente, țigarete care conțin tutun, distilate de vin etc.) – 5,8%. Datele BNS arată că cel mai mult s-a exportat în țările Uniunii Europene – 66,3% sau $447,4 mil., cu 2,5% mai puțin decât în perioada ianuarie-martie 2019. Totodată, în țările CSI exporturile constituie 14,0%, ceea ce corespunde unei valori de $94,9 mil. Analiza evoluției exporturilor pe țări relevă micșorarea exporturilor în Turcia, Italia, România, Federația Rusă, Belarus, Siria, Olanda, Israel, Germania, Brazilia, Azerbaidjan etc. În același timp, s-au majorat exporturile în Republica Cehă, Elveția, Portugalia, Grecia, Franța, Ucraina, Georgia, SUA și altele. În trimestrul I din anul curent, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2019, s-au diminuat exporturile de mașini, aparate electrice și părți ale acestora, semințe și fructe oleaginoase, produse medicinale și farmaceutice, îmbrăcăminte și accesorii, tutun brut și prelucrat, mobilă și părțile ei, produse lactate și ouă de păsări, carne și preparate din carne, îngrășăminte naturale și minerale naturale. Totodată, s-au majorat exporturile de legume și fructe, grăsimi și uleiuri vegetale, produse chimice organice, zahăr, articole din minerale nemetalice, metale neferoase, țesături, articole textile și produse conexe, mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor etc.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Национальное бюро статистики РМ

1203 просмотры

Дата публикации:

19 Май /2020 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

Export | reexport | BNS | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon