Новости

FAO va realiza în Moldova încă două proiecte de asistenţă tehnică

Proiectele de asistenţă tehnică au fost semnate între Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO). Programele vor contribui la îmbunătățirea statisticii agricole și la promovarea produselor agroalimentare atât în țară, cât și peste hotare. „Proiectele semnate vor fi orientate pe două direcţii principale: prima prevede suport ministerului pentru a implementa politica de promovare a produselor agroalimentare şi alta, provocatoare pentru noi, constă în asistenţa oferită Biroului Naţional de Statistică în vederea îmbunătăţirii statisticilor agricole, unde MADRM va fi un beneficiar indirect”, a explicat ministrul de resort, Georgeta Mincu. Potrivit oficialului, prin realizarea acestor programe cu sprijinul FAO, se preconizează stabilirea capacităţilor administrative şi instituţionale pentru a favoriza accesul producătorilor autohtoni pe pieţele străine, în special cele din Uniunea Europeană. De asemenea, FAO va susţine guvernul de la Chişinău în evaluarea datelor ultimului recensământ agricol, din anul 2011, selectarea indicilor statistici relevanţi, ceea ce va fi o etapă de pregătire pentru următorul recensământ agricol care va avea loc în 2020. În prezent, colaborarea RM cu FAO este bazată pe programul de ţară pentru perioada 2016-2019 şi are trei priorităţi – creşterea competitivității sectorului agricol, promovarea agriculturii durabile şi dezvoltării rurale, îmbunătățirea capacităților în gestionarea resurselor naturale şi managementului dezastrelor naturale. În ultimii doi ani, FAO a asigurat ţării noastre sprijin prin implementarea mai multor proiecte la nivel naţional şi cinci proiecte la nivel regional, axate pe siguranţa alimentelor, sănătatea animalelor şi plantelor, protecţia împotriva secetei.

via | www.moldpres.md

Учреждения:

Министерство Сельского хозяйства и Пищевой промышленности

1136 просмотры

Дата публикации:

31 Июль /2019 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

FAO | ministerul agriculturii | producători agricoli | competitivitate economica | asistența externă

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon