Новости
Finanțarea proiectelor ON din bugetul public
Autorul documentului este Cancelaria de Stat, proiectul fiind propus spre examinare în ședința secretarilor de stat din 14 ianuarie curent. Regulamentul urmează a fi aprobat prin hotărâre de Guvern și prevede aspectele generale, principiile, condițiile și procedurile de oferire a granturilor din bugetul public pentru finanțarea proiectelor realizate de ON, procedura de aplicare la concurs, de evaluare a proiectelor, de atribuire a finanțării și încheiere a contractelor. În cele 7 anexe la proiect sunt propuse formularele-tip ce țin de prezentarea proiectelor, evaluarea acestora, procedura de contestare etc., dar și modelul contractului de finanțare nerambursabilă.
Amintim că noua lege ce reglementează activitatea ON aprobată în anul 2020 (Legea nr.86/2020 cu privire la organizațiile necomerciale) prevede expres că statul acordă organizațiilor necomerciale sprijin financiar și material pentru dezvoltarea organizațională a acestora și implementarea proiectelor conform priorităților stabilite pentru fiecare domeniu de dezvoltare, mecanismul de oferire a sprijinului respectiv fiind stabilit de Guvern și se realizează prin finanțare nerambursabilă, contractare de lucrări și servicii sau prin finanțare cu destinație specială, inclusiv comandă socială.
Totodată, prevederile Codului fiscal actualizat pentru anul 2021 stabilesc că beneficiari ai desemnării procentuale sunt ON înregistrate în RM care desfăşoară activităţi de utilitate publică în conformitate cu Legea nr.86/2020. Trimiterea la aceeași Lege este prevăzută și la art.52 din CF, care definește atribuirea entității la ON. Astfel, statutul respectiv îl vor avea asociațiile obștești și instituțiile private care activează în baza Legii nr.86/2020.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1067 просмотры
Дата публикации:
18 Январь /2021 08:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
organizatii necomerciale | finantare bugetara | proiect hotarire guvern | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии