Новости

Finanțarea serviciilor sociale va fi asigurată din bugetele UAT

În cadrul ședinței Guvernului a fost aprobat avizul la proiectul de lege pentru completarea art. 4 și 5 din Legea Fondului de susținere a populației. Proiectul propune formarea Fondului de susținere a populației și din subsidii de la bugetul de stat pentru finanțarea serviciilor sociale, precum și utilizarea mijloacelor Fondului inclusiv pentru serviciile sociale de care nu dispun autoritățile administrației publice locale de nivelul II și I sau pe care nu este rezonabil economic să le presteze individual. După cum a informat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, Guvernul nu poate susține această inițiativă, deoarece, potrivit Legii privind finanțele publice locale, competențele proprii ale autorităților publice locale sunt finanțate din contul și în limita veniturilor proprii, astfel că stabilirea priorităților și utilizarea resurselor financiare disponibile aparține exclusiv autorităților administrației publice locale. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea privind descentralizarea administrativă, administrarea unităților de asistență socială de interes raional, precum și dezvoltarea şi gestionarea serviciilor sociale comunitare pentru categoriile social-vulnerabile, monitorizarea calității serviciilor sociale reprezintă domenii proprii de activitate ale autorităților administrației publice locale de nivelul II. Astfel, cheltuielile aferente acestora se vor finanța din contul veniturilor bugetelor acestora. În același timp, potrivit prevederilor Legii privind finanțele publice și responsabilității bugetar-fiscale, fondurile speciale sunt parte a unui buget, astfel, nu este posibil ca acestea să beneficieze de subsidii de la bugetul din care face parte, a adăugat ministrul.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1073 просмотры

Дата публикации:

19 Декабрь /2019 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

servicii sociale | finantare | buget de stat | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon