Новости
FMI: Creşterea economică a revenit în Moldova
Consiliul de
Directori Executivi al FMI a finalizat prima evaluare a Programului Republicii Moldova, apreciind progresele autorităților de la Chișinău. Astfel, a fost aprobată o nouă
tranșă de împrumut, în valoare de circa $21,5 mil., pentru ţara noastră.
Potrivit concluziilor organizației financiare internaționale, Programul convenit între părţi se implementează conform planului, creşterea economică a revenit și autorităţile sunt concentrate pe gestionarea sănătoasă a economiei. Totodată, continuă acțiunile de reabilitare a sistemului financiar-bancar, iar reformele structurale avansează.
Eforturile depuse au contribuit la consolidarea stabilităţii financiare și s-a înregistrat o relansare a creşterii economice. În 2017 se prognozează o creştere economică de 4,5 la sută, deci mai mare decât s-a prognozat anterior, afirmă experții FMI.
În acelaşi timp, politica monetară este axată pe menținerea stabilității prețurilor, în timp ce politica bugetar-fiscală urmărește asigurarea sustenabilității și crearea spațiului necesar pentru acoperirea cheltuielilor prioritare.
Amintim că pe 7 noiembrie 2016, Guvernul și FMI au semnat un Acord de colaborare pe trei ani, susţinut prin Mecanismul extins de creditare şi Mecanismul de finanţare extinsă. Republica Moldova a primit o linie de credit de aproximativ $179 mil., prima tranșă în valoare de $35 mil. fiind alocată imediat după semnarea acordului.
via | www.gov.md
1614 просмотры
Дата публикации:
03 Май /2017 13:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
FMI|acord de colaborare|stabilitatea preturilor
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *