Новости

Formarea continuă este debirocratizată

Furnizorii de educaţie vor elabora, aproba şi coordona cu alte ministere de resort programele de formare profesională potrivit metodologiei de elaborare a programelor şi curriculumului. Astfel, pentru simplificarea şi debirocratizarea procedurii de evaluare în vederea autorizării de funcţionare provizorie sau acreditării, se exclude prevederea conform căreia Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării coordonează programele de formare profesională continuă. Ieri, 27 februarie, Guvernul a aprobat proiectul hotărârii pentru modificarea Regulamentului cu privire la formarea continuă a adulților. Totodată, decizia cu privire la autorizarea de funcţionare provizorie la acreditare, neacreditare sau la retragerea dreptului de organizare a unui program de formare profesională continuă se va emite în continuare de către MECC, în baza rezultatelor evaluării efectuate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare. Potrivit proiectului, formarea profesională continuă a adulţilor se organizează în mod distinct pe niveluri de formare şi specialităţi, ţinându-se cont de nevoile angajatorilor, de competenţele generale ale adulţilor, de cerinţele înaintate pentru funcţiile pe care aceştia le exercită şi de posibilităţile lor de promovare sau de încadrare în muncă. Formarea profesională continuă a adulţilor se realizează prin programe de recalificare, calificare suplimentară, specializare, policalificare și perfecționare. Formarea profesională continuă a adulţilor, în funcţie de complexitate, se realizează prin: • cursuri tematice şi programe de perfecționare/specializare – până la 90 de ore; • cursuri şi programe de perfecționare/specializare de scurtă durată – de la 90 de ore până la 300 de ore; • cursuri şi programe de perfecționare/specializare multidisciplinare – de la 300 de ore până la 600 de ore; • cursuri şi programe de calificare suplimentară pentru nivelul 3,4,5 ISCED, corespunzătoare aceluiaşi domeniu general de studii sau formare profesională – de la 540 de ore până la 900 de ore; • cursuri şi programe de calificare suplimentară pentru nivelul 6 ISCED, corespunzătoare aceluiaşi domeniu general de studii sau formare profesională – de la 900 de ore până la 1800 de ore; • cursuri şi programe de recalificare profesională pentru nivelul 3, 4, 5 ISCED, corespunzătoare unui alt domeniu general de studii sau formare profesională – de la 900 de ore până la 1800 de ore; • cursuri şi programe de recalificare profesională pentru nivelul 6 ISCED, corespunzătoare unui alt domeniu general de studii sau formare profesională – de la 1800 de ore până la 2700 de ore. Notă: ISCED - Clasificarea Internaţională Standard a Educaţiei, adoptată de UNESCO în 2011.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1252 просмотры

Дата публикации:

28 Февраль /2019 14:31

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

formare profesionala | studii | programe | recalificarea personală | Hotarire de Guvern | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon