Новости
Forța de muncă în trimestrul III
Forța de muncă (populația activă) a Republicii Moldova (include populația ocupată și șomerii), a sporit în lunile ianuarie-septembrie 2021 cu 1,6% față de aceeași perioadă a anului precedent și a atins cifra de 908,3 mii persoane, comunică Biroul Național de Statistică (BNS). Totodată, populaţia ocupată a constituit 885,7 mii persoane, fiind în creștere cu 2,6% față de trimestrul III 2020 (863,4 mii).
Rata de participare la forța de muncă a populaţiei de 15 ani și peste a constituit 42,8%, fiind în creștere față de nivelul perioadei corespunzătoare ale anului precedent cu 1,3 %. Indicatorul a atins valori mai înalte în rândul populației masculine (48,8%) în comparație cu cea feminină (37,7%). Ratele respective pe medii de reședință au înregistrat 47,4% în mediul urban și 39,8% – în cel rural.
În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut ponderea de 33,0%, iar în categoria 15-64 ani – 51,1%, iar pentru populația în vârstă aptă de muncă conform legislației naționale (16-58 ani – pentru femei și 16-62 ani – pentru bărbați) a fost de 55,2%.
Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste a fost de 41,8%, fiind mai înaltă față de nivelul anului precedent (40,1%). Rata de ocupare a bărbaților (47,2%) a fost mai înaltă în comparație cu cea a femeilor (37,1%). În distribuţia pe medii de reşedinţă acest indicator a avut valoarea 46,2% în mediul urban și 38,9% în mediul rural. Rata de ocupare a populației în vârstă aptă de muncă (16-58 ani pentru femei și 16-62 ani pentru bărbați) a fost de 53,8%, a populației în vârstă de 15-64 ani – 49,8%, iar în categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a înregistrat valoarea de 31,5%.
Din distribuția persoanelor ocupate pe activități economice rezultă că în sectorul agricol au activat 206,2 mii persoane sau 23,3% din totalul persoanelor ocupate, în activitățile non-agricole – 679,5 mii angajați. Ponderea persoanelor ocupate în industrie a constituit 13,6% (120,5 mii), inclusiv 10,9% - în industria prelucrătoare, iar în construcții – 8,9% (78,4 mii). În sectorul servicii au activat 480,6 mii sau 54,3% din totalul persoanelor ocupate, numărul acestora fiind în creștere cu 2% față de trimestrul III 2020.
În repartizarea după forme de proprietate, 26,5% din populația ocupată a activat în sectorul public și 73,5% – în sectorul privat sau alte forme de proprietate. Structura populației ocupate după statutul profesional relevă că marea majoritate o constituie salariații (76,2% din total ocupare sau 674,7 mii persoane), urmați de lucrătorii pe cont propriu (18,6%) și lucrătorii familiali neremunerați (4,6%). Marea majoritate a salariaților - 88,7% - a fost angajată pe o perioadă nedeterminată de timp.
La sfârșitul lunii septembrie 2021 numărul șomerilor a constituit 22,6 mii, fiind în descreștere față de nivelul înregistrat la 1 octombrie 2020 cu 7,6 mii persoane.
1002 просмотры
Дата публикации:
07 Декабрь /2021 07:57
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
BNS | forţa de muncă | populaţia economic activă
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии