Новости
Fraudarea datelor odometrului va fi sancţionată
Codul contravenţional al Republicii Moldova a fost completat cu un nou articol ce reglementează
sancţionarea în cazul fraudării
datelor odometrului.
Legea pentru completarea unor acte legislative care prevede modificarea şi completarea Codului contravenţional a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 92-102 din 31 martie curent.
Astfel, potrivit noilor prevederi, fraudarea datelor odometrului la orice tip de vehicul se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice şi cu amendă de la 90 la 150 unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
În acelaşi timp, a fost completată şi Legea nr. 131/2007 privind siguranţa traficului rutier cu noţiunea odometru, care reprezintă un dispozitiv montat pe vehicul, ce asigură evidenţa distanţei parcurse din momentul punerii în exploatare până la excluderea din circulaţie a vehiculului.
Potrivit legii, prevederile vor intra în vigoare la expirarea a două luni de la data publicării în Monitorul Oficial, adică de la 31 mai curent.
2602 просмотры
Дата публикации:
03 Апрель /2017 17:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
fraude | codul contraventional | Sancţiuni | odometrul | fraudarea datelor | Monitorul Oficial
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *