Новости

Guvernul va acorda APL suport pentru implementarea sistemului unitar de salarizare

Autoritățile publice locale vor primi suport financiar din partea Guvernului în implementarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar prin majorarea volumelor transferurilor cu destinație specială și a transferurilor cu destinație general, a comunicat ministrul Finanțelor, Ion Chicu, în cadrul unei ședințe de lucru cu reprezentanții autorităților publice locale, unde au fost discutate aspecte ce țin de implementarea acestei legi. Totodată, oficialul a menționat că atât autoritățile publice centrale, cât și autoritățile publice locale trebuie să depună eforturi pentru a asigura financiar majorarea de salarii. Potrivit ministrului, mijloacele vor fi acordate în câteva tranșe, în funcție de evoluțiile în timp a unor indicatori, printre care sunt necesitățile suplimentare, cheltuielile de personal, încasările din impozitul pe venit al persoanelor fizice etc. Ministerul a lansat un mecanism de comunicare și coordonare cu fiecare autoritate publică locală în procesul de acordare a suportului respectiv. Vom comunica cu fiecare primărie în ceea ce privește necesitățile financiare și modalitatea de transfer, a asigurat ministrul. Totodată, Ion Chicu a menționat că reforma salarizării în sectorul bugetar a fost lansată pentru a soluționa mai multe probleme, inclusiv sporirea veniturilor bugetarilor, care activează la nivel local. De asemenea, s-a vorbit și despre o metodă provizorie de acordare a suportului – înaintarea către minister a solicitărilor de alocare anticipată din contul lunilor ulterioare. La rândul său, reprezentanții APL au relatat despre situația ce ține de implementarea legii salarizării, constatând, totuși, că noul sistem este atractiv și oferă posibilitatea stimulării performanțelor fiecărui angajat în parte. Reamintim că sistemul unitar de salarizare a fost pus în aplicare la 1 decembrie 2018 și oferă mecanismul de salarizare în sectorul bugetar, cuprinde toate regulile de stabilire a drepturilor salariale în raport cu ierarhia funcțiilor, care garantează un salariu minim de 2000 de lei. Sfera de aplicare a sistemului unitar de salarizare include toate categoriile de angajați din sectorul bugetar, inclusiv persoanele de demnitate publică, judecătorii, procurorii, funcționarii publici cu statut general și special.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

1571 просмотры

Дата публикации:

31 Май /2019 11:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

sistem de salarizare | Ion Chicu | Ministerul Finanţelor | APL | transferuri | guvern Moldova | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon