Новости

Guvernul va discuta problema achitării salariilor „în plic”

Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective în noua componenţă se va întruni pe 25 mai curent. Decizia a fost aprobată la prima şedinţă din acest an a Biroului executiv al Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, care a fost prezidată de prim-ministrul Chiril Gaburici, informează NOI.md. Timp de cîteva luni, ședințe ale comisiei nu s-au organizat din motiv că au fost operate modificări la organigrama Guvernului şi, ca urmare, în prezent nu există un vicepremier pe problemele sociale, responsabil de coordonarea intersectorială și consultările pe domeniu. Chiril Gaburici a menționat că a dispus delegarea atribuțiilor tuturor comisiilor naționale, conduse anterior de vicepremierul pentru probleme sociale, către ministerele de resort. Referitor la activitatea Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, premierul a subliniat că a decis să-ți asume responsabilitatea de președinte, pentru o coordonare promptă și eficientă a activității acestei comisii importante. Chiril Gaburici a pledat pentru o comunicare eficientă în vederea identificării soluțiilor optime la problemele din domeniu. În cadrul şedinţei, membrii Biroului executiv au aprobat Planul de activitate al Comisiei pe anul 2015, la care au contribuit toţi participanţii dialogului social – Guvernul, sindicatele şi patronatele. Totodată, s-a decis ca prima şedinţă plenară a Comisiei în noua componenţă să fie organizată în ziua de 25 mai curent la Guvern. Pe ordinea de zi au fost incluse trei chestiuni, printre care şi subiectul privind executarea hotărîrii Guvernului ce vizează minimizarea practicii de achitare a salariilor „în plic” şi a muncii „la negru”. La întrunirea de astăzi a fost prezentată și informaţia privind activitatea Organizaţiei Internaţionale a Muncii în Republica Moldova în domeniul dialogului social. Prezentă la şedinţă, coordonatorul naţional al OIM în Republica Moldova, Ala Lipciu, a făcut o trecere în revistă a activităţilor organizaţiei şi a confirmat intenţia OIM de a acorda, în continuare, asistenţă tehnică şi financiară pentru dialogul social în Moldova.

via | www.noi.md

1685 просмотры

Дата публикации:

12 Май /2015 19:30

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

зарплаты в конвертах | коррупция | salarii în plic | coruptie

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon