Новости

HoReCa: cota redusă a TVA la anularea stării de urgență în sănătate publică

Ținând cont de faptul că pe data de 16 aprilie 2022 va fi anulată starea de urgență în sănătate publică, parvin multiple întrebări ce se referă la termenul de aplicare a cotei reduse a TVA, adresate de entitățile ce activează în domeniul HoReCa.
 
În acest context reiterăm că, potrivit prevederilor Legii nr.76/2021, condițiile de aplicare a TVA în mărime de 6% pentru mărfurile/serviciile realizate în cadrul activităților atribuite la secțiunea I a CAEM sunt:
  • declararea pe întreg teritoriul ţării a stării de urgenţă, cu condiţia declarării acestei stări de către Parlament în conformitate cu prevederile Legii nr.212/2004;
  • declararea pe întreg teritoriul ţării a stării de urgenţă în sănătate publică, cu condiţia declarării acestei stări de către CNESP în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2009.
 
Astfel, la 16 aprilie expiră termenul stării de urgenţă în sănătate publică, însă, până la 24 aprilie 2022, rămâne în vigoare starea de urgență, declarată pentru 60 de zile prin Hotărârea Parlamentului nr.41 din 24 februarie 2022.
 
În cazul extinderii/modificării acestui termen, P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md” va reveni cu detalii.
 
Totodată, recomandăm să examinați acest articol, ținând cont de actualizarea perioadelor de aplicare a stării de urgență/ stării de urgență în sănătate publică.
          

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1751 просмотры

Дата публикации:

15 Апрель /2022 14:50

Catalogul tematic

НДС | Новости

Ключевые слова

TVA | horeca | stare de urgenta

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon