Новости
Hotărârea privind aprobarea proiectului Codului funciar, publicată
Astfel, după tipul de proprietate terenurile vor fi clasificate în terenuri proprietate publică a statului, proprietate publică a unităţii administrativ-teritorială de nivelul doi, proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale de nivelul unu și terenuri proprietate privată.
După domeniu, proiectul prevede terenuri din domeniul public al statului, din domeniul privat al statului, din cel public și privat al unităţilor administrativ-teritoriale.
Totodată, dreptul de proprietate privată asupra terenurilor poate fi dobândit de persoanele fizice și juridice cetățeni ai RM, iar persoanele străine sau apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă sau din fondul forestier, sub sancțiunea nulității absolute al actului juridic de dobândire.
Da asemenea, este propusă o nouă clasificare a terenurilor cu destinaţie agricolă. Acestea, indiferent de forma de proprietate, sunt folosite pentru desfăşurarea activităţii în scopul obţinerii de produse agricole şi pentru amplasarea obiectivelor de infrastructură a agriculturii, precum şi pentru obţinerea produselor energetice și energiei regenerabile.
Documentul mai conține reglementări ce țin de schimbarea modului de folosință pentru amplasarea pe terenurile cu destinație agricolă a obiectivelor din domeniul agriculturii (depozite, frigidere destinate păstrării produselor agricole, făţări, ateliere de reparaţie şi de păstrare a mecanismelor agricole, ferme zootehnice, structuri de primire turistice de tip pensiuni agroturistice etc.), fără schimbarea destinaţiei terenurilor, în baza documentaţiei de proiect aprobată şi autorizaţiei de construcție eliberate de autoritatea executivă a APL.
Cadastrul funciar va fi ținut la nivel local de către autoritățile publice locale într-un sistem informaţional automatizat care va conține informații cantitative și calitative cu privire la terenuri. Ulterior, Guvernul va adopta Conceptul privind Sistemul informaţional al cadastrului funciar și reguli de ținere a acestuia. La momentul actual cadastrul funciar este ținut de autorităţile APL pe suport de hârtie și conţine un sistem de informaţii şi documente despre regimul juridic al terenurilor, atribuirea lor deţinătorilor de terenuri, parametrii cantitativi şi calitativi şi valoarea economică a terenurilor etc. Anual acesta este prezentat Agenției Relații Funciare și Cadastru, după care este aprobat printr-o hotărâre de Guvern, însă acest mecanism s-a dovedit a fi ineficient.
Pentru crearea bazei de date unice privind Cadastrul funciar de stat vor fi necesare mijloace financiare suplimentare, specialiștii în domeniu estimând suma la circa 10,9 mil. lei pentru implementarea Cadastrului în circa 1600 localități din țară. Totodată, vor fi necesare resurse financiare și pentru dezvoltarea software la realizarea opțiunilor specifice și asigurarea funcționării și întreținerii sistemului informațional a calității solurilor.
Proiectul Codului funciar urmează a fi prezentată Parlamentului spre examinare.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1406 просмотры
Дата публикации:
12 Январь /2021 07:59
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
Proiect | Codul funciar | Hotarire de Guvern | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии