Новости
Impozit pe venitul persoanelor fizice. Întrebări și răspunsuri
Atenționăm că creşterea de capital nu este recunoscută în cazul:
1. redistribuirii proprietăţii între soţi sau între foştii soţi
2. încheierii unui contract de donaţii între rude de gradul I, precum şi între soţi
3. în cazul înstrăinării locuinţei de bază, care este proprietate a contribuabilului în decurs de cel puţin 3 ani și constituie domiciliul/reşedinţa acestuia în decursul ultimilor 3 ani până la momentul înstrăinării.
Pentru etapa I suma creșterii de capital în perioada fiscală este egală cu 50% din suma excedentară a creșterii de capital recunoscute peste nivelul oricăror pierderi de capital suportate pe parcursul perioadei fiscale (art. 40 alin. (7) din CF). În etapa II suma creșterii de capital impozabilă va constitui 20%.
Prin urmare, contribuabilii cu statut de persoană fizică vor aplica coeficientul creșterii de capital 50% și, respectiv, 20% pentru fiecare etapă în parte, în funcție de perioada în care a fost obținut venit de la înstrăinarea activului de capital.
Dacă persoana fizică a vândut imobilul, care a constituit domiciliul acestuia timp de 10 ani, are obligația de a prezenta declarația?
Potrivit art.20 lit.y3) din Codul fiscal, veniturile obținute de persoanele fizice rezidente (cetățeni ai RM și apatrizi) de la înstrăinarea locuinței de bază constituie surse de venit neimpozabile.
Locuinţă de bază constituie cea care întruneşte, cumulativ, următoarele condiţii:
a) este proprietatea contribuabilului în decurs de cel puţin 3 ani;
b) constituie domiciliul/reşedinţa contribuabilului pe parcursul ultimilor 3 ani până la momentul înstrăinării (art.5 pct.46) din CF).
Respectiv, dacă imobilul înstrăinat corespunde condițiilor specificate, acesta reprezintă sursă de venit neimpozabilă și nu apare obligația de declarare. Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
5639 просмотры
Дата публикации:
05 Апрель /2019 08:01
Catalogul tematic
Подоходный налог | Новости | Физическое лицо
Ключевые слова
impozit pe venit | persoane fizice | crestere de capital | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии