Новости

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice va rămâne în bugetele locale

Defalcările din impozitul pe veniturile persoanelor fizice vor fi incluse în bugetele satelor/comunelor și orașelor/municipiilor în mărime de 100%. Excepție sunt municipiile-reședință de raion, pentru care va fi stabilită o cotă de 50% din defalcările respective. Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de Lege pentru modificarea Legii privind finanțele publice locale. Proiectul are ca scop fortificarea autonomiei financiare a autorităților publice locale prin majorarea veniturilor disponibile ale acestora. Documentul mai prevede și atribuirea a 50% din veniturile colectate din impozitul pe veniturile persoanelor juridice în calitate de defalcări pentru bugetele locale, dintre care 25% din volumul total vor rămâne în bugetul autorității publice locale de nivelul I și a bugetului mun. Chișinău și Bălți, iar 25% vor constitui sursă de formare a fondului de echilibru al bugetelor unităților administrativ-teritoriale. În prezent, art. 5 din Legea privind finanțele publice prevede că de la impozitul pe venitul persoanelor fizice (cu excepţia bugetelor satelor (comunelor) şi ale oraşelor (municipiilor) din componenţa unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special) defalcările constituie 75% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective, iar pentru bugetele oraşelor-reşedinţă de raion – 20% din volumul total colectat. Se estimează că astfel se vor majora veniturile APL cu peste 1,9 mld. lei. Totodată, a fost aprobat în prima lectură încă un proiect pentru modificarea Legii privind finanțele publice locale. Acesta prevede că defalcările de la impozitul pe venit al persoanelor fizice să se efectueze conform locului de domiciliu al acestora. Proiectele urmează a fi comasate pentru a doua lectură.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

1901 просмотры

Дата публикации:

05 Декабрь /2019 15:51

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

finante publice | APL | prima lectura | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon