Новости

În septembrie 2018, IPC a crescut cu 0,1%

Indicele prețurilor de consum (IPC) în luna septembrie 2018 faţă de august 2018 a constituit 100,1%. Informația privind IPC la nivel de ţară în luna septembrie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial din 19 octombrie curent. Conform datelor Biroului Național de Statistică, creşterea preţurilor medii de consum cu 0,1% a fost determinată de majorarea preţurilor la mărfurile nealimentare cu 0,4%, micşorarea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 0,1%, precum şi de menţinerea preţurilor produselor alimentare la nivelul preţurilor din luna august 2018. Astfel, în luna septembrie 2018 faţă de august 2018 au fost înregistrate unele creşteri de preţuri la fructe de livadă sâmburoase – cu 19,4%, ouă de găină – cu 5,0%, legume proaspete – cu 3,1%, fructe exotice – cu 2,5%, carne de pasăre şi de porc – cu 0,7% şi respectiv 0,6%. Totodată, în această perioadă au scăzut preţurile la fructe de livadă sămânţoase – cu 16,9%, struguri – cu 16,3%, morcovi – cu 14,0%, varză – cu 13,2%, sfeclă roșie – cu 12,5%, citrice – cu 8,6%, cartofi – cu 6,6%, nuci. Dacă ne referim la mărfurile nealimentare, în perioada de referinţă preţurile la majoritatea mărfurilor au rămas la nivelul lunii precedente. Totodată, s-au înregistrat unele creşteri de preţuri la gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 2,3%, lemne pentru foc – cu 2,1%, autoturisme – cu 2,3%, aparate de aer condiționat – cu 1,4%, confecții – cu 0,8%, unelte de muncă electrice – cu 0,8%, detergenți – cu 0,5%, țigări – cu 2,2%. Concomitent, în perioada de raport au fost înregistrate unele reduceri de preţuri la la mărfurile nealimentare. Spre exemplu, s-au ieftinit medicamentele cu 1,0%, telefoanele – cu 0,6%, frigiderele – cu 0,4%. Pentru serviciile prestate populaţiei în luna septembrie 2018 faţă de august 2018 au fost înregistrate majorări la plata pentru cursuri de limbi străine – cu 3,7%, servicii hoteliere – cu 2,3%, închirierea apartamentelor – cu 1,8%. În perioada de raport au fost înregistrate reduceri de prețuri la serviciile de turism peste hotarele ţării – cu 12,7%, serviciile transportului feroviar de pasageri – cu 6,9%, serviciile transportului aerian de pasageri – cu 0,8%, la tarifele medii lunare pentru întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe – cu 0,7%. Pe parcursul a nouă luni ale anului 2018, au fost marcate creşteri mai semnificative de preţuri la ceapă uscată – cu 46,5%, morcovi – cu 36,6%, varză – cu 35,3%, citrice – cu 31,8%, cartofi – cu 24,2%, harbuji și zămoși – cu 19,9%, sfeclă roşie – cu 8,7%, pește proaspăt și congelat – cu 3,9%, unt ţărănesc – cu 3,3%, băuturi alcoolice – cu 2,5%.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Национальное бюро статистики РМ

1246 просмотры

Дата публикации:

23 Октябрь /2018 14:01

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

IPC. dinamica | cresterea | preţuri | BNS

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon