Новости
În trimestrul I ISM a înregistrat peste 5400 încălcări ale legislației muncii
Pe parcursul lunilor ianuarie-martie ale anului 2022 de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM) sub aspectul respectării actelor legislative şi normative din domeniul raporturilor de muncă, securității și sănătății în muncă au fost supuse controlului 502 unități cu un număr de 44,89 mii salariaţi, fiind efectuate 193 controale în domeniul raporturilor de muncă, 41 – securității și sănătății în muncă, 262 – complexe și 6 – în domeniul migrației de muncă.
Conform raportului ISM, din numărul total de controale efectuate în primele trei luni din anul curent, 344 au fost planificate, inclusiv 178 în sectorul public și 166 în sectorul real şi 158 – inopinate (53 în sectorul public și 105 – în sectorul real). Cu deplasarea în teren la agentul economic au fost efectuate 371 controale, iar 131 – din oficiu.
În rezultatul acțiunilor de inspecție au fost întocmite procese-verbale de control, în care au fost stabilite și consemnate 5412 încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative, dintre care 2925 în domeniul raporturilor de muncă și 2487 – în domeniul securității și sănătății în muncă.
Activităţile de inspecție întreprinse scot în evidenţă faptul că cel mai frecvent să angajatorii comit încălcări ale normelor legale ce țin de stabilirea salariului și respectarea termenilor de plată a acestuia și admit lacune în organizarea activității de protecție și prevenire la nivel de unitate. Pe parcursul perioadei de gestiune au parvenit 294 informații-răspuns de la unități privind îndeplinirea prescripțiilor consemnate în procesele-verbale de control.
Pentru monitorizarea modului şi termenelor de achitare a salariilor au fost efectuate 95 controale: 42 planificate și 53 inopinate la unități, care au admis restanţe și neachitarea altor plăți salariale în sumă de circa 65,24 mil. lei față de 8299 angajați. Inspectorii de muncă au întocmit procese-verbale de control și planuri de remediere, stabilind termeni de lichidare a restanţelor salariale. În rezultat din partea angajatorilor au parvenit informații privind achitarea salariaților a plaților restante în sumă de 726,9 mii lei.
Pe parcursul trimestrului I la 11 angajatori persoane juridice și 2 angajatori persoane fizice au fost depistate 19 persoane, ce activau fără forme legale de angajare. Pentru prestarea muncii de către salariați fără a avea încheiat un contract individual de munca în formă scrisă și utilizarea muncii nedeclarate, de către inspectorii de muncă au fost întocmite planuri de remediere pentru angajatorii persoane juridice. Totodată, pentru contracararea practicii de achitare a salariilor „în plic” și a „muncii la negru” au fost efectuate 13 controale comune planificate cu reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat, un control inopinat cu Inspectoratul de Poliție și un control planificat cu reprezentați ai sindicatului din învățământ.
1135 просмотры
Дата публикации:
20 Апрель /2022 07:55
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
ISM | legislatia muncii | controale de stat
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии