Новости
Indemnizații pentru urmașii personalului medical decedat în lupta cu Covid-19
În scopul sporirii protecției sociale și garantării unui nivel de trai decent urmașilor personalului medical decedat ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu Covid-19, este propusă instituirea unei indemnizații speciale. Proiectul de lege în acest sens a fost elaborat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și urmează a fi discutat în cadrul ședinței secretarilor de stat.
Conform documentului, personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva Covid-19 se consideră medicii și asistentele medicale, iar indemnizația poate fi acordată dacă decesul întreținătorului a survenit ca urmare a infectării în cadrul desfășurării activității medicale în lupta cu Covid-19.
Dreptul la indemnizație poate fi acordat:
• soțului supraviețuitor pentru o perioadă de 5 ani;
• copiilor până la vârsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile în instituții de învățământ de zi (secundar, mediu de specialitate şi superior), până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 23 de ani.
• în cazul în care nu vor exista urmaşi specificați supra, indemnizația se propune a fi acordată unuia dintre părinți, dacă cel decedat era singurul întreținător al lor.
Conform proiectului, baza de calcul a indemnizației o va constitui venitul lunar realizat și declarat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii decesului. Lunile concediului medical se substituie cu același număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul. Se prevede că cuantumul indemnizației pentru soțul supraviețuitor se va calcula în mărime de 50% din baza de calcul; în cazul copiilor - în mărime de 75% pentru fiecare urmaș; în cazul părinților - în mărime de 50% din baza de calcul. Se propune a prevedea că cuantumul indemnizației calculate nu va putea fi mai mic de 50% din mărimea salariului mediu lunar din economia națională.
În cazul aprobării proiectului, cererea pentru stabilirea indemnizației se va depune la organul teritorial de asigurări sociale. Indemnizația se va stabili din data decesului, dacă cererea şi actele necesare vor fi depuse în termen de 90 de zile de la această dată. Plata indemnizației se va efectua lunar, pentru luna în curs, de către prestatorul de servicii de plată de pe teritoriul Republicii Moldova desemnat de beneficiarul de indemnizație. Se revede că plata indemnizațiilor se va efectua din bugetul de stat.
Dispozițiile finale și tranzitorii ale proiectului prevăd că legea poate intra în vigoare la data publicării acesteia și stabilesc că, în cazul deceselor survenite după data de 7 martie 2020 și până la data intrării în vigoare a proiectului de lege, indemnizațiile se vor stabili din data decesului, cu condiția depunerii cererii pentru stabilire în termen de 90 zile de la data intrării ei în vigoare.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1759 просмотры
Дата публикации:
03 Июнь /2020 15:52
Catalogul tematic
Государственное социальное страхование | Новости
Ключевые слова
indemnizatie | medici | deces | Proiect | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии