Новости

Instruiri pentru utilizatorii sistemului informațional integrat de evidență contabilă

Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) invită contabilii din cadrul autorităților și instituțiilor publice bugetare care utilizează Sistemul Informațional Integrat de Evidență Contabilă în Autoritățile Publice pe platforma 1C (SIIECAP) să se înscrie la unul din cele două cursuri de instruire privind practica de utilizare a acestui sistem. Primul curs de instruire va avea loc în perioada 24 – 28 februarie, iar al doilea – în intervalul 16-31 martie. Ambele cursuri, cu o durată de cinci zile fiecare, se vor desfășura în incinta Centrului de instruire în finanțe al CTIF situat pe adresa: mun. Chișinău, str. Pușkin 45, etajul 2, Sala de instruire. Cursurile sunt moderate de formatori ai CTIF, instituție care administrează și dezvoltă sistemul nominalizat. Scopul principal al acestor instruiri este de a oferi contabililor suport consultativ și tehnic în materie de utilizare a modulelor SIIECAP ce facilitează activitatea profesiei la procesarea documentelor primare în format electronic, introducerea informației în rapoartele financiare și expedierea acestora în adresa instanțelor de resort. Utilizarea SIIECAP asigură automatizarea evidenței contabile a sectoarelor din gestiunea autorităților și instituțiilor publice bugetare. Acest sistem este unica platformă integrată ce conține toate modulele necesare pentru ținerea evidenței contabile în conformitate cu cerințele Ministerului Finanțelor și asigură interacțiunea cu sistemele informaționale ale Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat și Casei Naționale de Asigurări Sociale. Sistemul este în permanență ajustat de către CTIF în corespundere cu modificările operate în planul de conturi și clasificația bugetară. Contabilii care doresc să participe la cursuri urmează să se înregistreze în prealabil, aici sau aici. Mai multe informații despre temele, orarul și condițiile de participare la instruirile privind utilizarea SIIECAP pot fi găsite pe pagina web oficială a CTIF. În anul 2019, CTIF a desfășurat șase cursuri de instruire privind utilizarea SIIECAP, la care au fost instruiți 111 auditori ai Curții de conturi și contabili din mai multe autorități și instituții publice bugetare. La începutul anului 2020, sistemul SIIECAP era utilizat de peste o mie de autorități și instituții publice bugetare din țară.

via | ctif.gov.md

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Центр государственных информационных технологий в области финансов (CTIF)

1446 просмотры

Дата публикации:

14 Февраль /2020 10:46

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

curs de instruire | CTIF | 1C | SIiECAP

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon