Новости

Întreținerea drumurilor necesită mai mulți bani

Până la finele anului 2019, pentru lucrările de reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice vor fi utilizate peste 322,2 mil. lei, cu 114 mil. lei mai mult decât s-a aprobat inițial. Executivul a aprobat ieri proiectul hotărârii cu privire la modificarea anexelor nr. 1 şi nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 206/2019 cu privire la aprobarea Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2019 și a Programului de reparație periodică a drumurilor publice naționale, locale, comunale și a străzilor. Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan, necesitatea majorării volumului mijloacelor financiare destinate lucrărilor pentru întreținerea de rutină a drumurilor – plombarea gropilor, profilarea părții carosabile cu adaos de material, întreținerea terasamentului și sistemelor de evacuare a apelor, lucrări neprevăzute – a apărut ca urmare a constatării degradării premature a stării drumurilor. Suma totală nu se modifică, pur și simplu realocăm mijloacele în cadrul acestui Program pentru ca să ne focusăm mai bine pe reparația și menținerea drumurilor, a explicat ministrul. Totodată, proiectul mai prevede redistribuirea mijloacelor financiare între diferite localități, în vederea realocării mai echitabile a mijloacelor bănești în cadrul acestui Program.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство экономики

1100 просмотры

Дата публикации:

26 Сентябрь /2019 14:30

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

drumuri | mijloace financiare | repararea drumurilor | localitati

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon