Новости

La sfârșit de an, 8896 locuri de muncă libere

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, la 22 decembrie curent, la evidență erau 8896 locuri libere de muncă, cu 791 mai puține decât la începutul lunii decembrie. Astfel, cel mai mare număr de locuri de muncă vacante erau înregistrate în municipiul Chișinău – 3294. În municipiul Bălți, la evidență erau circa 948 locuri de muncă. În Cahul agenții economici au declarat libere 413 locuri de muncă, în Ungheni – 374, în Orhei – 295, iar în Strășeni – 280. Mai puține locuri vacante sunt declarate în Leova -103, în Telenești – 99, în Rezina – 97, în Șoldănești – 94, în Fălești – 69. Cele mai puține locuri de muncă, însă, sunt înregistrate în Drochia și Dubăsari – 23 și respectiv, 18. Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 1911 locuri de muncă vacante, constituind cca 21% din numărul total. Cele mai multe locuri de muncă libere sunt în domeniul sănătății – 381, dintre care 143 asistenți medicali. Sunt înregistrate libere 257 locuri de muncă în domeniul învățământului – 132 educatori, 28 profesori în învățământ liceal, 11 învățători, 11 traducători, 7 bibliotecari, 3 metodiști etc. În activitatea financiară, economică sau comercială sunt libere 175 locuri de muncă și anume – 36 contabil-șef, 29 de agent de asigurare, 10 de economist, 9 de auditor etc. Pentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă 6985 locuri de muncă, ce constituie 79% din numărul total. Ca de obicei, cele mai multe locuri de muncă sunt pentru lucrătorii în industria textilă și confecții – 2170. În întreprinderile industriale este nevoie de 524 lucrători, în domeniul vânzărilor – 463, în construcții – 131. În transport și telecomunicații sunt declarate libere 373 locuri de muncă, iar în sectorul hotelier – 396. În agricultură sunt înregistrate 108 locuri de muncă vacante. ANOFM reamintește că persoanele aflate în căutarea unui serviciu, se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa Portalul pieţei muncii: www.angajat.md, unde sunt postate locurile vacante oferite în fiecare raion, pe profesii. Notă: Datele ANOFM mai denotă că pe parcursul anului s-au înregistrat ca șomeri, în total, un număr de 38315 persoane.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Национальное агентство занятости населения

1633 просмотры

Дата публикации:

27 Декабрь /2017 14:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

ANOFM | locuri de muncă vacante | Industria

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon