Новости
Legea prevenției: planul de remediere
Organele de control au obligația de a acorda suport consultativ persoanelor fizice şi juridice care practică activitate de întreprinzător, în vederea aplicării corecte și unitare a prevederilor legislației, stabilește Legea nr. 59 din 22 aprilie 2021 ce prevede modificarea unor acte normative, numită și legea prevenției. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial din 21 mai curent și are ca scop protejarea micului business de anumite impedimente în desfășurarea activității.
Astfel,
Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător a fost completată cu un articol ce va reglementa
prevenirea încălcării legislației și consultarea persoanei supuse controlului.
Pentru realizarea funcției de consultare, organele de control vor fi obligate să elaboreze și să publice pe paginile web oficiale procedurile privind acordarea suportului consultativ și cele de control, precum și materiale documentare și ghiduri destinate informării asupra drepturilor și obligațiilor organelor de control și ale persoanelor supuse controlului, legislației relevante în vigoare, cu indicarea posibilelor încălcări admise de persoanele supuse controlului, a faptelor ce constituie contravenții, a sancțiunilor corespunzătoare și altor măsuri aplicabile.
Totodată, a fost completat și Codul contravențional cu capitol V1, care reglementează aplicarea Planul de remediere al unor încălcări ce constituie contravenții1. Acesta reprezintă o anexă la procesul-verbal cu privire la contravenție, în care agentul constatator stabilește, cu titlu de recomandare, măsuri de remediere și termenul realizării acestora în vederea conformării contravenientului cu cerințele legislației. Formularul Planului de remediere devine anexă la Codul contravențional.
Potrivit legii, în cazul întocmirii unui plan de remediere nu se aplică sancțiuni contravenționale, inclusiv sancțiuni complementare, până la expirarea termenului de remediere, care reprezintă o perioadă între 30 și 90 de zile lucrătoare de la data comunicării procesului-verbal cu privire la contravenție, în decursul căreia contravenientul are posibilitatea remedierii încălcărilor constatate și conformării cu cerințele legislației.
Termenul se stabilește ținând cont de circumstanțele săvârșirii faptei și complexitatea acțiunilor ce urmează a fi întreprinse de către contravenient și nu poate fi modificat.
În cazul în care, în urma verificării repetate, se constată neconformarea contravenientului și nerealizarea măsurilor de remediere în termenul stabilit, agentul constatator întocmește un alt proces-verbal cu privire la contravenție, prin care persoanei responsabile i se aplică sancțiunile contravenționale stabilite de legislația în vigoare.
Prevederile au intrat în vigoare la data publicării.
___________________________________________________________
1Prevederile noului capitol se aplică pentru contravențiile prevăzute de Codul contravențional la art. 55–61, art.74–743, art. 761, art. 77 alin. (1)–(7), art. 771, art. 79 alin. (1) și (5), art. 80–84, art. 911, art. 93–95, art. 97–98, art. 109–156, art. 157 alin. (1)–(3), (5) și (61), art. 158–169, art. 177, art. 1801, art. 182–1961, art. 197 alin. (1)–(10) și (12)–(29), art. 198–2001, art. 204, art. 206, art. 207, art. 2211, art. 224, art. 246–2591, art. 268–271, art. 2721 alin. (3), (7)–(11), (13) și (14), art. 273 pct. 1)–4), 6), 10)–14), 17) și 18), art. 274 alin. (2)–(4), (6) și (7), art. 275, 276, art. 2771–281, art. 283–285, art. 286 alin. (1), (2) și (5), art. 2932 alin. (4) și (5), art. 3301, art. 3303, art. 3305, art. 344–345, art. 348, art. 349 alin. (1) și (4), art. 358, art. 3581, art. 364 alin. (6)–(8), art. 3641.
1344 просмотры
Дата публикации:
24 Май /2021 08:00
Catalogul tematic
Налоговое администрирование | Новости
Ключевые слова
plan de remediere | legea preventiei | contraventie administrativa | conformare benevolă | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии