Новости

Lipsa contestaţiilor – bază pentru evaluarea performanţelor inspectorilor

Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea Consiliului pentru soluționarea disputelor în cadrul organelor de control, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 380 din 25 aprilie 2018, a fost publicat în MO din 27 aprilie. Documentul prevede că peste şase luni de la data publicării Hotărârii Cancelaria de Stat va elabora un modul separat pentru pagina web controale.gov.md, care va conține două secţiuni: prima – pentru asigurarea votului on-line în scopul selecției asociațiilor de afaceri în componența Consiliului pentru soluționarea disputelor pentru fiecare organ de control; cea de-a doua – informații privind componența Consiliului pentru soluționarea disputelor pentru fiecare organ de control și lista asociațiilor din domeniul de afaceri incluse în componența Consiliului pentru soluționarea disputelor. Autorităţile obligate să constituie Consiliul pentru soluționarea disputelor vor aproba regulamentele privind modul de organizare și funcționare a organului pentru soluționarea disputelor, vor elabora opțiuni tehnice pe paginile web pentru oferirea posibilității de a depune petițiile și cererile prealabile în format electronic și de a furniza în regim on-line a confirmării recepționării acestora. Regulamentul prevede că examinarea petițiilor și cererilor prealabile de către Consiliu reprezintă o procedură obligatorie în sensul Legii contenciosului administrativ şi doar în cazul nesoluţionării disputei persoana care se consideră vătămată într-un drept poate să apeleze în instanţa de contencios. Actul prevede componența și procedura de selecție a membrilor Consiliului, atribuţiile, drepturile şi obligaţiile lor, dar şi procedura de examinare a contestațiilor. Astfel, în componenţa consiliilor, pe lângă funcţionarii publici, vor fi incluşi cel puțin trei reprezentanți ai asociațiilor din cadrul mediului de afaceri ce întrunesc membri care desfășoară activități conexe domeniului de competență al organului de control sau ale aspectelor contestate. Obiect al contestațiilor pot fi delegația de control, decizia de prelungire a duratei controlului, procesul-verbal întocmit în urma acestuia, acțiunile sau inacțiunile inspectorului. Obiect al contestațiilor nu pot fi procesele-verbale de control prin care au fost constatate contravenții. Examinarea şi emiterea deciziei pe marginea cererii prealabile de contestare se realizează în termen de până la 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, iar în cazul aplicării unei măsuri restrictive de suspendare a activității agentului economic – până la 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Deciziile sunt adoptate de președintele Consiliului, care este şi conducătorul organului de control respectiv. Membrii Consiliului sunt obligaţi să respecte cerințele de obiectivitate în procesul de examinare a cauzei, să informeze președintele Consiliului în cazul apariției unui conflict de interese, să analizeze materialele aferente cazului examinat şi să semneze procesele-verbale ale ședințelor Consiliului. Totodată, aceştia vor asigura păstrarea secretului comercial, fiscal, bancar, alte informații cu accesibilitate limitată şi nu vor divulga informațiile confidențiale și datele cu caracter personal obținute în cadrul şedinţelor Consiliului. Membrii Consiliului nu vor fi remuneraţi pentru activitatea în cadrul Consiliului. Rezultatele activității Consiliului, numărul cererilor prealabile, petițiilor și deciziilor adoptate vor deveni criterii care se vor lua în considerare la evaluarea performanțelor organului de control, dar și ale inspectorilor. Hotărârea mai prevede că Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal vor elabora și vor aproba regulamentele privind modul de organizare și funcționare a Consiliilor pentru soluționarea disputelor conform prevederilor Codului fiscal și Codului vamal.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

2258 просмотры

Дата публикации:

03 Май /2018 08:31

Catalogul tematic

Налоговое администрирование | Новости | Обжалование

Ключевые слова

solutionarea contestatiilor | cerere | SFS | regulament | Hotarire de Guvern | MO

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon