Новости
Lista actelor necesare la vămuirea mărfurilor poate fi revizuită
- documente comerciale (factura comercială/invoice, actele care confirmă achitarea cheltuielilor de procurare, transportare, transbordare, asigurare și depozitare și contractul în baza căruia au fost livrate mărfurile);
- documente de transport și vamale (documente de transport/buletin de expediție și lista sau schema de încărcare, amplasare a mărfurilor (Packing-list/Cargo manifest));
- acte privind măsurile netarifare și de politică economică (acte permisive și alte acte necesare pentru vămuirea mărfurilor cu acordarea facilitaţilor vamale şi fiscale (ajutor umanitar, proiectele de asistenţă tehnică şi investiţională));
- alte acte suplimentare (alte acte necesare pentru aplicarea prevederilor ce reglementează punerea în liberă circulaţie a mărfurilor declarate, conform destinaţiei solicitate). Acestea se vor prezenta în cazul existenţei temeiului pentru cererea lor de către organul vamal: la solicitarea tratamentului tarifar preferenţial, tratamentului tarifar favorabil sau a unui regim vamal suspensiv, dacă actele prezentate de declarant nu confirmă toate datele din declaraţia vamală, în baza rezultatelor analizei de risc sau în baza discrepanţelor dintre cele declarate şi cele depistate de facto în urma efectuării controlului fizic.
- declarantul, în sensul art.l pct.13) din Codul vamal, din proprie iniţiativă este în drept să prezinte orice acte (pe suport de hârtie sau electronic) în scopul confirmării datelor din declaraţia vamală;
- actele pe suport de hârtie se prezintă organului vamal în original sau în copie autentificată de către declarant; dacă originalul acestora îl deţine deja o autoritate publică emitentă în formă electronică, iar Serviciul Vamal are acces la aceasta, varianta pe hârtie nu este obligatorie;
- actele trebuie prezentate în limba de stat, pentru actele prezentate într-o limbă străină se anexează traducerea oficială în limba de stat. Cu permisiunea organului vamal, actele pot fi prezentate în limbile străine vorbite de funcţionarii vamali;
- în cazul deţinerii de către declarant a statutului de Agent Economic Autorizat (AEO) sau/şi a Autorizaţiei pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire se verifică în mod automatizat existenţa Autorizaţiei AEO şi/sau Autorizaţiei pentru utilizarea procedurilor simplificate;
- la efectuarea controlului documentar funcţionarul vamal consultă TARIM-ul;
- la aplicarea tratamentului tarifar preferenţial declarantul va prezenta organului vamal dovada de origine în original, cu excepţia cazurilor prevăzute de cadrul normativ în vigoare.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1283 просмотры
Дата публикации:
28 Сентябрь /2021 07:59
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
Proiect | Serviciul Vamal | Ordin | vamuire | lista actelor
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии