
Новости
Mai multe asociaţii de producători agricoli ameninţă cu proteste
“Din cauza scumpirii motorinei, fermierii au înregistrat pierderi de aproximativ 200 de milioane de lei”, a declarat Slusari.Aceeaşi sursă a menţionat că agricultorii optează pentru modificarea legii privind piaţa produselor petroliere, astfel încît să fie aplicată o nouă metodologie de calculare a adaosului comercial pentru motorina importată şi în baza căreia fermierii să obţină dreptul de a import direct motorina în scopuri agricole. Reprezentanţii agricultorilor afirmă că s-au adresat premierului Iurie Leancă în vederea soluţionării acestor probleme, dar nu au primit vreun răspuns. Solicitat de agenţie, purtătorul de cuvînt al premierului, Liliana Viţu, a informat că Iurie Leancă a primit sesizările agricultorilor şi le-a redirecţionat ministerului Economiei. La rîndul său, vice-ministrul Economiei, Octavian Calmîc, a afirmat că se află în afara ţării şi va comenta situaţia cînd va reveni. Totodată, ieri, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a anunţat că unele companii petroliere de pe piaţa Republicii Moldova vor reduce în această săptămînă preţurile la carburanţi. De cealaltă parte, reprezentanţii companiilor petroliere au declarat că o ieftinire a carburanţilor nu este posibilă din cauza costurilor mari de import a acestor produse. De la începutul acestui an, companiile petroliere au ridicat de două ori preţurile la carburanţi. Ultima majorare s-a produs la începutul lunii martie, cînd benzina s-a scumpit cu 70 de bani, iar motorina cu 50 de bani per litru. Astfel, preţul la pompă la cea mai solicitată benzină cu cifra octanică A95 la staţiile PECO a ajuns la 18,47 lei pentru un litru, iar motorina costă 17,69 lei pentru un litru.
via www.moldpres.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
1842 просмотры
Дата публикации:
15 Апрель /2014 16:42
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
producatori | producție agricolă | agricultori | proteste
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии