Новости

Majorarea cuantumului burselor pentru elevi și studenți

Studenții și elevii din instituțiile de învățământ superior și profesional tehnic, precum și cei din liceele-internat republicane cu profil arte, dar și elevii talentați din clasele IV-IX  ar putea beneficia de burse majorate cu 2,3%. În acest context, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat și propune spre consultare un proiect de hotărâre de Guvern.
 
După cum se menționează nota proiectului, în acest scop, în Legea bugetului de stat pentru anul 2021 sunt prevăzute alocații suplimentare în sumă de 5,7 mil. lei.
 

Astfel, după aprobare, bursa pentru studenţii din învăţământul superior, ciclul I, va constitui 945 lei (categoria I), 810 lei (categoria II) și 740 lei (categoria III), pentru cei din ciclul II – 1015 lei, iar bursa socială  va fi de 500 lei. Totodată,  bursa elevilor din învăţământul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar, după majorare, va varia, în funcție de categorie, între 570-740 lei.

 

Bursa medicilor rezidenți din anul I de studii va constitui 1245 lei, pentru cei din anii II și III – 1375, iar pentru cei din anii IV, V, precum și pentru medicii secundari clinici înscriși la secundariat imediat după absolvire – 1420 lei.

 

Totodată, Bursa Republicii va spori de la 1600 la 1640 lei, Bursa Guvernului – de la 1335 la 1365 lei, iar Bursa Președintelui RM – de la 1455 la 1490 lei.

 

Potrivit proiectului, la data intrării în vigoare hotărârii, elevilor/studenților li se va acorda un supliment egal cu diferența dintre bursa stabilită conform hotărârii și bursa achitată pentru perioada de la 1 ianuarie 2021 până la data intrării în vigoare a noilor prevederi.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1737 просмотры

Дата публикации:

17 Март /2021 07:59

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

burse de studii | majorare | proiect hotarire guvern | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon