Новости

Majorarea salariilor personalului administrativ-gospodăresc din instituțiile medicale

Salariile de funcție ale personalului administrativ-gospodăresc angajat în instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală se majorează de la 1 noiembrie curent. Guvernul a aprobat proiectul hotărârii ce prevede modificarea Regulamentului privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, aprobat prin HG nr.837/2016.
 

După cum a menționat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, personalul administrativ-gospodăresc din instituţiile medico-sanitare publice va primi salarii majorate cu 57% și 60% comparativ cu salariile existente până la 1 ianuarie 2021, iar personalul de conducere non-medical va avea salarii mai mari cu 37%-40%.

 

Potrivit ministrului, cheltuielile necesare aferente majorărilor salariilor de funcții se estimează la circa 22,9 mil. lei lunar, fiind planificate în cadrul fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2021.

 

Totodată, la estimarea cheltuielilor FAOAM pe anul 2022 și la CBTM pentru anii 2023-2024 s-a ținut cont de acoperirea cheltuielilor aferente majorărilor salariilor de funcție pentru personalul administrativ-gospodăresc din instituţiile medico-sanitare publice, acestea fiind alocate din contul veniturilor proprii ale FAOAM. Costul anual al acestor cheltuieli se estimează la 275 078,4 mii lei.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1647 просмотры

Дата публикации:

03 Ноябрь /2021 16:15

Catalogul tematic

Обязательное медицинское страхование | Новости

Ключевые слова

salarii | medico-sanitare | majorare

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon