Новости

Masterat în comunicare și jurnalism economic

Trăim într-o eră a economiei și afacerilor digitale. În economie startup-urile sunt la ordinea zilei. Asistăm la uberizarea muncii, pentru că generațiile tinere vor să dispună de mai mult timp și să lucreze per proiect. Companiile vor închiria angajați pentru proiecte, vor lucra cu experți part time și vor apela la metode mai flexibile de contractare a potențialilor angajați. Corporațiile se întrec la nivelul de capitalizare a banilor. Iar piața locală are nevoie de joburi noi, de specialiști care să traducă economia pe înțelesul tuturor. Dacă ești atras de o carieră de succes și vrei să faci parte din trendurile de pe piață, atunci noul Masterat în сomunicare și jurnalism economic de la ASEM este exact ceea de ce ai nevoie ca să devii un adevărat profesionist. În timp ce multe roluri tradiționale într-o redacție de știri dispar, jurnalismul economic crește, iar astfel de specialiști sunt vitali pentru societate și foarte solicitați. Acest program de masterat este destinat atât pentru absolvenții facultăților de economie sau jurnalism și comunicare (studii licență, 3 ani), cât și pentru cei care au absolvit alte facultăți sau sunt profesioniști care-și doresc această specializare. Masteratul în comunicare și jurnalism economic este lansat cu sprijinul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova în cooperare cu Clubul Presei Economice din Moldova. Pentru primul an de studii beneficiezi de 50% reducere a taxei de studii. Iar pentru dosarul de înscriere ai nevoie de o scrisoare de motivare. Studiile presupun prelegeri cu specialiști din domeniu, inclusiv vei avea parte de prelegeri ținute de doi conferențiari/jurnaliști din România. Grație implicării ASEM, USAID și a Clubului Presei Economice programul de stagiere va fi în cadrul instituțiilor de presă economică. Vei avea parte de mentorat pentru elaborarea materialelor de presă, iar pe parcursul studiilor în calitate de masterand vei avea statut de membru stagiar al Clubului Presei Economice. Mai multe informații despre programul de masterat, planul de studii și disciplinele acestuia, cât și perioada de depunere a dosarelor le găsești aici.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1361 просмотры

Дата публикации:

29 Август /2019 13:59

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

clubul de presă | economie | ASEM | USAID | masterat

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon