Новости

Mediul de afaceri, invitat să contribuie la promovarea profesionalismului și competitivității în învăţământ

Reprezentanții mediului de afaceri pot candida la funcţia de membru al Consiliului de conducere al Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educație și Cercetare (ANACIP). În Monitorul Oficial de astăzi, 27 septembrie, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a publicat Ordinul nr. 1076 cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de selectare a membrilor în acest Consiliu. Potrivit documentului, reprezentanții mediului de business care intenționează să aplice la această funcție trebuie să întrunească unele condiții, printre care: să dețină cetăţenia Republicii Moldova, să nu fie instituită în privința sa o măsură de ocrotire judiciară și să dețină o vechime de muncă de cel puţin 5 ani. De asemenea, se solicită experiență în domeniul managerial, cunoașterea limbii române și a unei limbi de circulație internațională, iar la data expirării termenului de depunere a dosarelor să nu atingă vârsta de pensionare. Candidații, în termen de până la 30 de zile calendaristice de la data publicării informației privind condițiile de organizare și desfășurare a concursului, vor depune personal la MECC dosarul de participare la concurs, care va conține obligatoriu cererea de participare la concurs, curriculum vitae (tip Europass), copia buletinului de identitate, cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere, copiile actelor de studii superioare, copiile documentelor ce atestă deținerea titlurilor ştiinţifice documentele privind experiența în evaluarea și asigurarea calității și alte acte care atestă recunoașterea activității profesionale, manageriale și științifice a candidatului. Anunţul despre organizarea concursului, termenii şi condiţiile desfăşurării acestuia se publică pe paginile web ale Ministerului și Agenţiei. Notă: Potrivit statutului său, ANACIP are ca atribuții realizarea politicilor statului în domeniul asigurării calităţii în învățământul profesional tehnic, superior şi de formare continuă, publicarea manualelor, ghidurilor metodice, lucrărilor de sinteză a bunelor practici de evaluare şi de asigurare internă şi externă a calităţii, evaluarea, în bază contractuală, a instituţiilor ofertante de programe de formare profesională şi servicii educaţionale etc. Totodată, unul din obiectivele strategice ale ANACIP constă în promovarea profesionalismului și competitivității învăţământului profesional tehnic, superior şi de formare continuă din Republica Moldova. Pe lângă reprezentanți ai mediului de afaceri, în Consiliul de conducere al ANACIP sunt incluși reprezentanți ai cadrelor didactice (total 13) și un reprezentant al studenților.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство Образования и Исследования

1248 просмотры

Дата публикации:

27 Сентябрь /2019 14:30

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

învăţămînt | concurs | mediu de afaceri

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon