Новости
MEI: Barierile tehnice în calea comerţului vor fi înlăturate
În cazul în care autoritatea de reglementare (Ministerul Economiei și Infrastructurii) va fi atenţionată despre faptul că o reglementare tehnică elaborată de autoritate ar putea fi o barieră tehnică în calea comerţului, aceasta va trebui să întreprindă măsuri pentru rezolvarea problemelor relevante.
MEI propune spre consultare proiectul hotărârii cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii privind activitatea de reglementare tehnică.
Documentul a fost elaborat în scopul ajustării activității de reglementare tehnică națională cu prevederile Acordului privind Barierele Tehnice în calea comerțului a Organizației Mondiale a Comerțului.
Astfel, autoritatea poate interpreta prevederile reglementării tehnice respective, publica un comentariu oficial cu argumentarea modului şi a condiţiilor de aplicare a restricţiilor stabilite prin reglementarea tehnică, scopul fiind înlăturarea barierelor tehnice din calea comerţului. MEI poate modifica conținutul reglementării tehnice adoptate, amâna intrarea în vigoare sau retragerea acesteia.
Conform proiectului, reglementările tehnice naţionale, procedurile de evaluare a conformităţii şi standardele autohtone se aplică în acelaşi mod atât pentru produsele indigene, cât şi pentru cele de import, indiferent de originea lor.
În cazul în care o reglementare tehnică impune efectuarea unei evaluări a conformității pentru un anumit produs, reglementarea poate prevedea ca evaluarea respectivă să fie efectuată de producător sau de un organism competent.
Autorul mai propune suplinirea atribuțiilor Centrului de notificare şi informare al Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Astfel, acesta va furniza notificările privind reglementările tehnice și procedurile de evaluare a conformității, precum și proiectele acestora, va informa autoritățile de reglementare cu privire la cerințele tehnice și procedurile de evaluare a conformității ale altor state și va elabora comentarii asupra notificărilor prezentate de alte state cu privire la reglementările tehnice. Totodată, va asigura furnizarea informațiilor privind calitatea de membru și participarea Republicii Moldova la organizațiile internaționale și regionale de standardizare, acreditare și metrologie, precum și la acordurile bilaterale și multilaterale care reglementează elaborarea și aplicarea standardelor și procedurilor de evaluare a conformității.
Centrul nu va percepe taxe pentru furnizarea informațiilor. Totodată, documentul prevede că, înainte de a adopta un standard, Centrul acordă o perioadă de cel puţin 60 de zile părţilor interesate pentru a prezenta observaţiile lor asupra proiectului de standard.
Reglementările tehnice se publică în Monitorul Oficial. Între data adoptării şi data punerii în aplicare a prevederilor lor, în caz de necesitate, autorul propune un termen de cel puțin 6 luni pentru realizarea măsurilor de tranziţie de la vechile proceduri, cerinţe şi standarde la cele noi.
1262 просмотры
Дата публикации:
12 Сентябрь /2019 11:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
comerţ
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии