Новости

MEI: Creditarea economiei rămâne dificilă

În ultima Notă informativă a Ministerului Economiei și Infrastructurii privind evoluția social-economică a Republicii Moldova se constată, că creditarea economiei rămâne anemică, chiar dacă ratele dobânzilor la credite, începând cu anul 2016, s-au diminuat esenţial. Oricum, accesul agenților economici și a consumatorilor la surse de finanțare este încă dificil. Astfel, la situaţia din 31 iulie 2018, soldul creditelor în economie a constituit 37,7 mld. lei şi a fost mai mic decât nivelul înregistrat la sfârșitul lunii iulie 2017 cu 2,3%. O creștere de 19,8% față de anul precedent înregistrează doar volumul creditelor imobiliare, care s-a majorat până la 522,4 mil. lei, inclusiv datorită lansării în anul curent a Programului "Prima Casă". Soldul creditelor în valută străină a scăzut cu 4,1%. Unul din factori este aprecierea leului, ceea ce a influențat valoarea acestor credite recalculată în valută naţională. Creditele în monedă naţională au înregistrat o scădere cu 0,9%. Totodată, diminuarea soldului de credite este influenţată de reticența din partea băncilor la cererile de a oferi credite, dată fiind norma rezervelor obligatorii destul de înaltă și profitabilitatea acestora. Totuşi, se observă încetinirea ritmului de scădere a soldului creditelor. Cea mai mare pondere revine creditelor acordate activităţii în comerț – 26,5%. Împrumuturile de consum au constituit 14,2%, creditele ipotecare au atins rata de 9,5%, cele destinate industriei alimentare – 9,1%.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство экономики

1521 просмотры

Дата публикации:

13 Сентябрь /2018 15:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

economia nationala | creditarea sectorului real | credite bancare | ministerul economiei

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon