Новости
Ministerul Finanțelor propune ajustarea formularelor VEN12, CET18 și NER17
Dreptul de a beneficia de scutirea personală o au doar contribuabilii (persoane fizice rezidente) care au un venit anual impozabil mai mic de 360000 de lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art.901. Prevederea va fi inclusă în Regulament privind modul de completare a declaraţiei persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Formularul CET18). Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice
proiectul ordinului de modificare și completare a unor ordine aprobate anterior.
Autoritatea a elaborat proiectul ținând cont de
necesitatea corelării prevederilor actelor normative proprii cu prevederile Codului fiscal și altor acte normative care vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2020, precum și în scopul eficientizării și simplificării modalității de raportare a obligațiilor fiscale.
Astfel, este necesară intervenția în Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 153 din 22 decembrie 2017 „Privind aprobarea formularului tipizat al Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru agenții economici”, Ordinul nr.150 din 5 septembrie 2018 privind aprobarea formularului CET18 și Ordinul Ministerului Finanțelor nr.69 din 20 aprilie 2017 „Privind aprobarea formularului-tip Darea de seamă privind activitatea desfășurată de nerezidenți în Republica Moldova și veniturile obținute de către aceștia (Forma NER-17) și a Modului de completare a acesteia”.
Conform notei informative la proiect, din 1 ianuarie 2020 creșterea de capital se va determina doar de către contribuabilii persoane fizice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova care nu practică activitate de întreprinzător, iar suma creşterii de capital va constitui 50% din suma excedentară a creşterii de capital recunoscute peste nivelul oricăror pierderi de capital suportate pe parcursul perioadei fiscale. Respectiv, rezultatul calculului conform noii formule se va reflecta la poziția K8 din Formularul CET18.
În redacția actuală pct.21 din Modul de completare a formei NER-17 (aprobat prin Ordinul nr.69/2017 al MF) prevede că în rândul 130 se indică suma veniturilor sub formă de creştere de capital, obţinută din vânzarea proprietăţii imobiliare aflate în RM şi mobiliare, cu excepţia stocurilor de mărfuri şi materiale, dacă cumpărătorul este rezident, determinată conform art.37-39 din Codul fiscal (art.71 lit.c) şi d) din CF) și se completează în baza secțiunii a patra, poziția K9, noua redacție expusă în proiect stipulează că acesta nu se va completa începând cu perioada fiscală de declarare a anului 2020.
Totodată, este prevăzut că nu se va completa începând cu aceeași perioadă nici rândul 0208 din Declaraţia cu privire la impozitul pe venit pentru agenţii economici (pct.40 din Anexa nr.2 la Ordinul nr. 153/2017). Amintim că prevederea în vigoare stabilește că acest rând se completează de către persoanele care pe parcursul perioadei fiscale au efectuat operaţiuni (vânzare, schimb sau alt mod de înstrăinare) cu activele de capital enumerate în art.39 alin.(1) din CF. Rândul 0208 se completează în baza anexei 1.2D, datele din anexa 1.2D fiind transferate în rândul 0208 în felul următor: totalul coloanei 2 din anexa 1.2D − în coloana 2 rândul 0208; totalul coloanei 9 din anexa 1.2D − în coloana 3 rândul 0208.
Proiectul ordinului cu privire la modificarea și completarea unor ordine ale Ministerului Finanțelor.
2892 просмотры
Дата публикации:
01 Ноябрь /2019 08:01
Catalogul tematic
Подоходный налог | Новости | Типовые формы | Физическое лицо
Ключевые слова
VEN 12 | CET18 | NER-17 | Proiect | ordinu MF
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии