Новости

Modificările la Codul muncii, susținute cu 76 voturi

Pentru implementarea măsurilor sociale  în perioada stării de urgență în sănătate publică votate astăzi, 14 octombrie, în lectura a doua, doar pentru ultimul trimestru al anului curent sunt necesare cheltuieli suplimentare în valoare de 285 mil. lei. 
Potrivit documentului, angajații vor beneficia de mai multe măsuri de sprijin în rezultatul modificărilor aprobate în Codul muncii.
 Proiectul susținut  cu votul a 76 de deputați prevede că, în cazul în care procesul educațional se va desfășura online, odată cu dispunerea de către autoritățile abilitate a unor măsuri speciale privind asigurarea securității, protecției vieții și sănătății populației, cu acordul angajatorului, se vor acorda zile libere unuia dintre părinți sau a tutorelui, pentru supravegherea copiilor xu vârsta de până la 12 ani și a copiilor cu dizabilități. În această perioadă, angajatul va primi o indemnizație egală cu cel puțin 50% din salariul de bază
Încă o măsură ține de stimularea procesului de vaccinare împotriva Covid-19: angajații vor primi zile libere, cu menținerea salariului mediu, pentru implementarea măsurilor speciale în combaterea pandemiei. Astfel, Guvernul va stabili compensații din bugetul de stat pentru angajatorii care oferă această facilitate pentru salariați.
Totodată, în cazul declarării șomajului tehnic, ca urmare a restricțiilor impuse în starea de urgență în sănătate publică, angajații vor primi o indemnizație, plătită parțial sau integral din bugetul de stat, dacă durata șomajului tehnic nu va depăși patru luni pe parcursul unui an calendaristic.
Suplimentar, noile prevederi ale Codului muncii  vor permite angajatorului să stabilească un regim de activitate redusă pentru cel puțin o pătrime din numărul total al lucrătorilor. Salariaților cu regim de activitate redusă li se va plăti salariul conform timpului efectiv lucrat, iar diferența va fi achitată parțial din bugetul de stat.
Cu detalii vom reveni la momentul punerii în aplicare a noii redacții a Codului muncii.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

2854 просмотры

Дата публикации:

14 Октябрь /2021 14:21

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

parlamentul RM | lectură finală | Codul muncii

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon