Новости

Munca la distanță va fi reglementată

Salariații vor putea realiza atribuţiile specifice funcţiei pe care o deţin în afara locului de muncă organizat de angajator. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat un proiect de lege pentru modificarea Codului muncii, fiind propusă introducerea conceptului de muncă la distanță. Astfel, Codul muncii poate fi completat cu capitolul IX1 ce va reglementa acest tip de muncă. Potrivit proiectului, la distanță vor putea munci angajații care au încheiat un contract individual de muncă ce prevede posibilitatea prestării muncii la distanță sau au prevăzut această posibilitate printr-un acord suplimentar la contractul existent. Aceștia se bucură de toate drepturile și garanțiile recunoscute prin lege aplicabile salariaților al căror loc de muncă este organizat de angajator. Toate particularități privind munca la distanță vor putea fi prevăzute în contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern al entității ori în alt act normativ la nivel de unitate. Contractul individual privind munca la distanță, pe lângă clauzele actuale, va prevedea și următoarele detalii: • condițiile de prestare a muncii la distanță; • programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea salariatului și modalitatea de realizare a controlului; • modalitatea de evidență a orelor de muncă prestate de salariat; • condițiile privind suportarea cheltuielilor aferente activității în regim de muncă la distanță; • alte prevederi agreate de părți. Totodată, în cazul imposibilității prestării de către salariat a muncii la locul de muncă organizat de angajator și în scopul protejării securității si sănătății salariatului în perioada stării de urgenţă, în funcţie de specificul muncii, angajatorul poate dispune, prin ordin, schimbarea temporară a locului de muncă al salariatului cu prestarea muncii la domiciliu sau de la distanță, fără operarea modificărilor în contractul individual de muncă. Documentul poate fi consultat până la 22 mai curent.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство здравоохранения

3972 просмотры

Дата публикации:

13 Май /2020 08:01

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

Codul muncii | angajator | Proiect | muncă | salariat

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon