Новости

Noi exigențe pentru produsele apicole

În ședința din 11 noiembrie, Guvernul a aprobat proiectul de hotărârea cu privire la aprobarea Cerințelor de calitate pentru produsele apicole, inclusiv ceara de albine, propolisul, lăptișorul de matcă și polenul destinate consumului uman.

Documentul stabilește cerințele de calitate, siguranță, prezentare și de etichetare, care vor fi respectate la producerea, colectarea, procesarea, ambalarea, depozitarea, păstrarea, transportarea și la comercializarea produselor apicole provenite atât din producția internă, cât și din cea de import. În același timp, ele nu se extind asupra produselor apicole obținute în gospodăriile individuale pentru consumul casnic privat sau în cazul producerii, manipulării și depozitării produselor apicole pentru consumul casnic privat.

Totodată, proiectul urmărește alinierea cerințelor naționale din domeniul apicol la cele comunitare, precum și eliminarea barierelor netarifare și a concurenței neloiale.

Calitatea și siguranța produselor apicole presupune asigurarea respectării și conformării cerințelor stabilite, igienei alimentare pe durata procesului de producție, de la materia primă până la consumator.

Producătorii de produse apicole vor asigura înscrierea în pașaportul stupinei a tuturor lucrărilor de profilaxie și combatere a maladiilor la albine, a adresei stupinei în pastoral, precum și, după caz, a rezultatelor bonitării familiilor de albine, de utilizare a preparatelor de stimulare și a medicamentelor de uz veterinar.

Informația despre produsele apicole destinate consumului uman în ambalaje sau recipiente cu o greutate netă egală sau mai mare de 10 kg se vor include în documentele de însoțire. Totodată, verificarea indicilor de calitate și de siguranţă a alimentelor, a formelor de prezentare, marcare şi etichetare se efectuează de către producător pentru fiecare lot. Proiectul stabilește și indicatorii organoleptici și condițiile fizico-chimice de admisibilitate pentru toate produsele apicole (polen, lăptișorul de matcă, propolis și ceara de albine). Autorii consideră că implementarea proiectului va aduce beneficii economice prin sporirea volumului de vânzări a produselor apicole și a volumului de produse exportate.

Potrivit datelor statistice, în perioada anilor 2011-2019 producerea mierii în țara noastră a fost în continuă creștere, înregistrând valori de la 2,8 mii tone până la 5,7 mii tone pe an.

Reamintim, anterior Guvernul a aprobat proiectul hotărârii cu privire la aprobarea Programului național de dezvoltare a apiculturii în Republica Moldova pentru anii 2021-2025 și a Planului de acțiuni privind implementarea acestuia pentru anii 2021-2022, care este publicat astăzi în Monitorul Oficial.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

936 просмотры

Дата публикации:

13 Ноябрь /2020 07:59

Тематика:

Новости

Ключевые слова

miere | Proiect | cerinte

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon