Новости

Noi intervenții în Legea bugetului de stat

Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice încă un proiect de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021. Documentul a fost elaborat în contextul declarării de către Parlamentul RM a stării de urgență pentru perioada 22 octombrie – 20 noiembrie 2021 și ținând cont de  prevederile pct.4 din Dispoziția nr.1 a CSE1.
 
Potrivit proiectului, partea de venituri a BS ar putea fi majorată cu 700 mil. lei (până la 45,8 mld. lei) din încasările la impozite și taxe, acestea fiind preconizate pentru anul curent în volum de circa 42,08 mld. lei.

 

Autorii proiectului susțin că principalele modificări vor interveni din încasările majorate a TVA la mărfurile produse și serviciile prestate pe teritoriul RM (conform estimărilor, cu 125 mil. lei), cele importate (cu 475 mil. lei), precum și din reducerea restituirii TVA cu 100 mil. lei.

 

Totodată, partea de cheltuieli se propune a fi majorată cu 400 mil. lei (suplinirea Fondului de intervenție a Guvernului) pentru asigurarea suportului consumatorilor în cazul majorării tarifelor la resursele energetice. În proiect este reflectată și suma îndreptată pentru majorarea capitalului social al SA „Energocom”.

 

Modificările propuse se vor solda cu micșorarea deficitului bugetar cu 300 mil. lei (de la 12,14 mld. lei până la 11,84 mld. lei, ceea ce constituie 5,1% din PIB).

 

După aprobare, în condițiile stării de urgență, se preconizează punerea în aplicare a prevederilor legii din momentul publicării acesteia.

_______________________________ 

1 4. Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (3) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr. 181/2014, se modifică Legea bugetului de stat pentru anul 2021 nr. 258/2020, în scopul alocării mijloacelor pentru majorarea capitalului social al Societăţii pe Acţiuni „Energocom”, în sumă de până la 1700000,0 mii de lei din contul modificării soldurilor de mijloace băneşti la conturile bugetului de stat.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

1197 просмотры

Дата публикации:

28 Октябрь /2021 11:28

Catalogul tematic

Налоговое администрирование | Новости | Закон о бюджете на год

Ключевые слова

bugetul de stat | completari | modificari | proiect de lege

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon