Новости

Noi proiecte de asistență tehnică în derulare ar putea beneficia de facilități fiscale

Lista proiectelor de asistență tehnică în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale pentru aplicarea scutirilor la impozitul pe venit și unele taxe și  Lista granturilor acordate RM și instituţiilor finanţate de la buget, destinate realizării proiectelor de asistenţă investiţională, din contul cărora vor fi importate sau achiziţionate mărfuri scutite de TVA cu drept de deducere (anexa nr.1 și anexa nr.2) din Hotărârea Guvernului nr. 246/2010, vor fi actualizate.
 
În acest sens, pe agenda ședinței secretarilor generali de ieri, 15 aprilie, a fost inclus un proiect de modificare a HG nr. 246/2010 cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale aferente realizării proiectelor de asistență tehnică şi investițională în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte.
 
Actualizarea anexelor se propune în contextul demarării a 31 noi proiecte de asistență externă pe teritoriul Republicii Moldova, dar și excluderea a 4 proiecte finalizate și confirmate în acest sens de donatori și beneficiari.
 
Astfel, de facilități ar putea beneficia proiecte precum:
  • HOPE – Abordarea holistică a protecției copilului în Moldova
  • Introducerea învățării bazate pe muncă în sistemele de învățământ superior din Armenia și Moldova pentru o mai bună angajabilitate a absolvenților
  • Orizonturi de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană: realități și perspective /EUforY
  • Consolidarea reformelor din sistemele penitenciar, de probațiune și de îngrijire a sănătății în instituțiile de tip închis din Republica Moldova
  • Îmbunătățirea calității și capabilității acțiunilor de urgență comune în zona transfrontalieră
  • Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune
  • Asistență pentru implementarea activităților TAIEX: Furnizarea de servicii logistice și sarcini de gestionare financiară etc.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1074 просмотры

Дата публикации:

16 Апрель /2021 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

hg nr.246 | proiecte tehnice | monitorul.fisc.md | facilitati fiscale

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon