Новости
OIM: reducerea impactului pandemiei în domeniul economic și social
Membrii Consiliului au avut un schimb de opinii și sugestii în perspectiva agendei de activitate, apreciind suportul OIM în consolidarea capacității acestei platforme consultative tripartite.
Amintim, membri ai Consiliului sunt reprezentanți ai Ministerelor Economiei și Infrastructurii, Finanțelor, precum și ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și câte trei reprezentanți din partea Confederației naționale a sindicatelor și Confederației naționale a patronatului.
Conform Regulamentului Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective (CNCNC), aceasta poartă negocieri colective, elaborează şi promovează convenţii colective la nivel naţional, contribuie la încheierea acestora şi monitorizează procesul realizării lor, propune măsuri pentru asigurarea realizării; depistează la nivel naţional motivele situaţiilor conflictuale şi tensiunilor sociale din relaţiile de muncă, organizează pregătirea şi expertiza propunerilor menite să prevină astfel de situaţii şi tensiuni; participă la examinarea şi avizarea proiectelor de acte normative ce ţin de domeniul muncii şi domeniul social-economic.
Planul de acțiuni al CNCNC pentru semestrul II al anului curent include aplicarea prevederilor privind organizarea activităților de eliberare a documentelor permisive (certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire) prin ghișeul unic, conform Hotărârii Guvernului nr.1469/2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la crearea și funcționarea ghișeului unic de autorizare a lucrărilor de construcție (organizarea şi funcţionarea ghişeelor unice în Chişinău, Bălţi, Orhei, Ungheni, Cahul, Hânceşti), examinarea modificărilor la Codului muncii, proiectelor de lege ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2021, legilor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2021, personalizarea primei de AOAM etc.
via | :
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1018 просмотры
Дата публикации:
15 Октябрь /2020 08:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
CNCNC | plan de actiuni | sedinta | monitorul.fisc.md | MEC
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии