Новости

Până la 15 iulie OCN vor prezenta informația privind sursele financiare atrase

Comisia Națională a Pieței Financiare a emis Ordonanța nr. 39/5-O, care a intrat în vigoare la 6 iulie 2021 și prevede dispunerea controlului privind respectarea cerințelor prudențiale, în speță în materie de adecvare la capital și proveniența resurselor financiare atrase de către entitățile înregistrate în Registrul organizațiilor de creditare nebancare autorizate.  
 
Astfel, organizațiile de creditare nebancară  înregistrate în Registrul OCN autorizate vor prezenta, până la data de 15 iulie 2021, la adresa electronică ruslan.balan@cnpf.md și pe suport de hârtie, informația privind sursele atrase (împrumuturi/credite/investiții) la situația din 30 iunie curent de către organizație, precum și copiile contractelor împrumuturilor subordonate, surselor primite de la persoane fizice și persoane juridice nefinanciare.
 
Amintim că, în momentul de față, în  Registrul organizațiilor de creditare nebancară autorizate sunt incluse 144 entități, cu 10 mai puține decât la situația din 31 decembrie 2020.
 
Notă: Potrivit Raportului de activitate al CNPF pentru anul 2020, ponderea stocului de credite acordate de către sectorul de creditare nebancară (OCN) în PIB a înregistrat o creștere cu 0,22 p.p., atingând valoarea de 5,12% și reprezentând unul din cele mai joase ritmuri de creștere în ultimii 5 ani.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

794 просмотры

Дата публикации:

08 Июль /2021 07:58

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

CNPF | OCN | dare de seamă | ordonanță | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon