Новости
Părinții adoptivi ar putea fi asigurați în AOAM
Părintele, inclusiv cel adoptiv, care exercită în mod efectiv creșterea și educarea a patru și mai mulți copii, pentru perioada în care cel puțin un copil are vârsta de până la 18 ani ar putea fi asigurat în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. La moment, art.4, lit. m) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală prevede că
sunt asigurate doar mamele cu patru și mai mulți copii.
În Parlament este înregistrat un
proiect de lege pentru modificarea acestor prevederi. Proiectul este elaborat de
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în comun cu Compania Națională de Asigurări în Medicină în vederea executării Hotărârii Curții Constituționale nr.3 din 18 ianuarie 2019, prin care este constatată existența unui tratament diferențiat în materie de acordarea a
dreptului la AOAM din contul statului în raport cu tații și părinții adoptivi.
Autorii consideră că, această reglementare va permite părinților, inclusiv celor care adoptă copii, să beneficieze de statutul de persoană asigurată în condiții egale cu părinții biologici.
Cheltuielile necesare implementării vor fi acoperite din contul și în limita transferurilor de la bugetul de stat pentru categoriile de persoane asigurate de Guvern.
1494 просмотры
Дата публикации:
14 Февраль /2020 08:00
Catalogul tematic
Новости | Государственное социальное страхование
Ключевые слова
familii cu multi copii
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *