Новости

Penalitatea pentru serviciile prestate cu întârziere

Persoana fizică S., în calitate de beneficiar, a încheiat cu SA “A”, în calitate de executor, contractul cu privire la confecţionarea, livrarea și montarea a 10 uşi la prețul total de 5249 euro. În conformitate cu pct. 3.1 al contractului, clientul achită 50% din suma comenzii în calitate de avans la momentul semnării contractului cu executorul (2600 euro). Pct. 4.1 al contractului stabilește că termenul de confecționare a ușilor constituie 52 zile din ziua achitării avansului, iar pct.4.2 prevede că achitarea sumei restante de 2649 euro va fi efectuată după confecționarea articolelor, dar nu mai târziu de 2 zile până la începerea lucrărilor de montare. Totodată, conform pct. 4.3 al contractului, data de executare finală a comenzii, cu achitarea la timp a soldului, se consideră 1 septembrie 2017, iar pentru neexecutarea la timp a obligațiunilor partea vinovată achită o penalitate în mărime de 0,1 % de la suma totală a contractului pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult de 5% de la suma comenzii. Beneficiarul și-a onorat toate obligațiunile contractuale în termenul prevăzut de contract, achitând şi soldul rămas în sumă de 2649 de euro până la confecționarea articolelor, deși nu era o obligațiune contractuală. În legătură cu neexecutarea în termen a contractului, după data-limită prevăzută în pct. 4.3 al contractului, le-a telefonat de mai multe ori reprezentanților responsabili ai companiei SA “A”, solicitând informații cu privire la mersul lucrărilor, însă de fiecare dată primea explicații precum că ușile nu sunt confecționate, sau compania nu dispune de personal pentru a le monta, termenul de executare al contractului fiind amânat sub diferite pretexte. La 23 septembrie 2017, SA “A” a montat 5 uşi din comanda propriu-zisă, la 25 septembrie 2017 – încă 4, iar la 26 septembrie 2017 a fost montată ultima uşă din comandă. Astfel, a fost admisă depășirea termenului-limită stabilit în contract. Pentru soluționarea litigiului pe cale extrajudiciară, la 29 septembrie 2017, S. a înaintat către SA “A” o somație, care a fost recepționată de către ultima la data de 2 octombrie 2017, însă la care nu a oferit răspuns, iar lucrările prevăzute în contract au fost finalizate abia la 3 octombrie 2017, cu o întârziere de 32 de zile. S. a înaintat o cerere de chemare a SA „A” în judecată, invocând că, prin neexecutarea contractului în modul şi termenul stabilit, i-au fost cauzate pe lângă daunele materiale și daune morale, pe care le estimează la sumă de 20000 de lei și care se manifestă prin suferințe psihice, afectare emoțională și o atmosferă tensionată în familie. Reclamanta a solicitat încasarea de la SA “A” a sumelor de 16796 euro cu titlu de penalitate legală pentru întârzierea executării contractului, 20000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și a cheltuielilor de judecată în mărime de 3000 de lei, invocând argumente juridice care au fost considerate pertinente de către instanțele de judecată: Astfel, conform prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr.105 din 13 martie 2003 cu privire la protecția consumatorilor (în vigoare la momentul desfășurării tranzacției), în cazul încălcării termenelor stabilite de începere şi finalizare a prestării serviciului (executării lucrării) sau termenelor noi fixate de consumator, prestatorul (executantul) achită consumatorului pentru fiecare zi (oră, dacă termenul a fost stabilit în ore) depășită o penalitate în mărime de 10% din preţul serviciului (lucrării). Conform art. 20 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 105, consumatorul este în drept să pretindă repararea prejudiciului cauzat de produsele, serviciile necorespunzătoare indiferent de faptul dacă s-a aflat sau nu în relații contractuale cu vânzătorul, prestatorul. Prejudiciul moral cauzat de către producător, vânzător, prestator prin încălcarea drepturilor consumatorului prevăzute de lege, precum şi de alte acte normative, se repară în mărimea stabilită de instanța judecătorească, indiferent de repararea prejudiciului material cauzat consumatorului. Totodată, art. 1422 alin. (1) Cod civil (CC) (în vigoare până la 1 martie 2019) prevedea că, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislație, instanța de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparația prejudiciului prin echivalent bănesc. Art. 1423 alin. (1) din CC indica că mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie a autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luând în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate. Prin hotărârea din 6 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care a fost menținută de către instanțele superioare după epuizarea tuturor căilor de atac, cererea de chemare în judecată depusă de S. a fost admisă parțial, fiind încasate din contul SA „A” în beneficiul S. sumele de 16796 euro cu titlu de penalitate (echivalentul în lei moldovenești conform cursului valutar al BNM în ziua executării hotărârii), 7000 lei cu titlu de prejudiciu moral, precum și cheltuielile de judecată în sumă de 600 lei pentru achitarea taxei de stat la depunerea acțiunii și 3000 de lei pentru asistență juridică. În rest, pretenția privind repararea prejudiciului moral a fost respinsă ca neîntemeiată. Totodată, a fost încasată de la SA „A” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 9893,72 de lei. Menționăm că articolul, în temeiul căruia a fost dispusă încasarea unei penalități în sumă de 16796 euro (10% pentru fiecare zi de întârziere), a fost modificat1. ________________________________________________________________________________________ 1Începând cu 24 februarie 2019, art. 32 din Legea nr. 105 stabilește următoarele: “Articolul 32. Responsabilitatea vânzătorului, prestatorului pentru încălcarea termenelor stabilite (1) Pentru încălcarea termenelor prevăzute la art.18 alin.(7) şi (20) şi art.181 alin.(1), vânzătorul, prestatorul achită consumatorului pentru fiecare zi (oră, dacă termenul a fost stabilit în ore) depăşită o penalitate în mărime de 1% din preţul produsului, serviciului în vigoare la data examinării reclamaţiei consumatorului. (11) Cuantumul penalităţii menţionate la alin.(1) nu poate depăşi preţul produsului sau preţul unui anumit tip de executare a lucrării/prestării serviciului, sau preţul total al comenzii în cazul în care costul produsului sau al unui anumit tip de executare a lucrării/prestării serviciului nu este determinat de contract. (2) În cazul încălcării termenelor stabilite conform art.21 de începere şi finalizare a prestării serviciului (executării lucrării) sau termenelor noi fixate de consumator, prestatorul (executantul) achită consumatorului pentru fiecare zi (oră, dacă termenul a fost stabilit în ore) depăşită o penalitate în mărime de 2% din preţul serviciului (lucrării). (3) Prin contractul de prestare a serviciului (executare a lucrării) se poate stabili o penalitate mai mare. (4) Plata penalităţilor şi repararea prejudiciului nu exonerează vânzătorul, prestatorul (executantul) de îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin faţă de consumator. (5) Pretenţiile consumatorului privind repararea prejudiciului şi achitarea penalităţilor, prevăzute de prezenta lege sau de contract, se soluţionează de vânzător, prestator pe cale amiabilă sau pe cale judiciară, conform legislaţiei. (6) La efectuarea controlului de către organul abilitat, în baza reclamaţiei consumatorului, vânzătorul, prestatorul suportă cheltuielile aferente, inclusiv pentru expertize şi încercări (testări), dacă acestea confirmă necorespunderea produsului, serviciului cerinţelor stabilite în actele normative sau declarate.
author icon

Виктория Белоус

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

4171 просмотры

Дата публикации:

22 Апрель /2019 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

protectia consumatorilor | penalitate | Instanța de judecată | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon