Новости

PIB-ul Moldovei a sporit cu 11,7%

Produsul Intern Brut (PIB) al Moldovei în semestrul I al anului curent a atins în valoare nominală 104,2 mld. lei, fiind în creștere comparativ cu aceeași periodă din anul precedent cu 11,7%. Menționăm, indicatorul în cauză s-a redus cu 7,2% în semestrul I din anul 2020 față de semestrul I din anul 2019.

Valoarea adăugată brută (VAB) total pe economie, cu o pondere de 85,4% la formarea PIB, a contribuit cu 8,7% la creșterea PIB în semestrul I curent față de semestrul I al anului trecut, volumul VAB fiind în creștere cu 10,0%.

 

Conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS), PIB estimat pentru trimestrul II curent a însumat 57,7 mld. lei (prețuri curente (de piață)). Comparativ cu trimestrul II din anul 2020, PIB s-a majorat, în termeni reali, cu 21,5% pe seria brută și cu 19,1% pe seria ajustată sezonier, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în trimestrul II/2020 față de trimestrul II/2019 cu 14,0%, în termeni reali.

În trimestrul II/2021, VAB total pe economie, cu o pondere de 85,9% la formarea PIB, a contribuit la majorarea PIB cu 16,8%, volumul VAB fiind în creștere cu 19,2% față de cel înregistrat în trimestrul II/2020. La creșterea PIB în trimestrul II/ 2021 față de trimestrul II/2020 au contribuit, în special, următoarele activități:

∙        administraţiea publică şi apărare; asigurări sociale obligatorii; învăţământ; sănătatea şi asistenţă socială (a contribuit la majorarea PIB cu 4,7%) cu o pondere de 14,1% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitățile respective cu 37,7%;

∙        comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor; transportul şi depozitarea; activitățile de cazare și alimentație publică (4,2%) cu o pondere de 18,1% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitățile respective cu 23,0%;

∙        industria extractivă; industria prelucrătoare; producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+2,9%) cu o pondere de 14,1% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitățile respective cu 19,9%;

∙        construcții (+2,9%), cu o pondere de 12,9% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitatea economică respectivă cu 22,0%;

∙        informaţii şi comunicaţii (+1,4%), cu o pondere de 5,7% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitățile respective cu 29,1%;

∙        activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,6%), cu o pondere de 2,5% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitățile respective cu 19,7%.

Datele publicate de BNS demonstrează că un impact negativ la evoluția PIB în trimestrul II a avut agricultura, silvicultura şi pescuitul (a atenuat creșterea PIB cu 0,6%), cu o pondere de 6,1% la formarea PIB și o reducere a VAB cu 7,9%.

La rândul său, impozitele nete pe produs cu o pondere de 14,1% la formarea PIB, au contribuit la creșterea PIB cu 4,8%, volumul lor majorându-se cu 38,3%.

Din punct de vedere al utilizării, creșterea PIB în trimestrul II/2021 față de trimestrul II/2020 s-a datorat consumului final al gospodăriilor populației, al cărui volum s-a majorat cu 20,7%, constituind 72,9% din PIB; formării brute de capital fix, al cărui volum s-a majorat cu 24,5%, contribuind cu 28,8% la formarea PIB; consumului final al administraţiei publice şi instituţiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 29,1%, contribuind cu 24,4% la formarea PIB.

 

Contribuție negativă asupra indicelui volumului fizic al PIB a avut exportul net de bunuri și servicii (contribuind cu -19,5% la modificarea PIB), consecință a creșterii mai accentuate a volumului fizic al importurilor de bunuri și servicii (+52,0%) față de cea a exporturilor de bunuri și servicii (+10,7%).

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Национальное бюро статистики РМ

997 просмотры

Дата публикации:

15 Сентябрь /2021 15:35

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

PIB | Biroul Național de Statistică | Moldova

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon