Свободные экономические зоны

Plasarea în ZEL a mărfurilor neînsoțite de dovada de origine

În Monitorul Oficial din 2 noiembrie curent a fost publicat Ordinul Serviciului Vamal cu privire la modificarea anexei nr.11 la Ordinul nr.346-O din 24.12.2009 „Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu”. Acesta prevede completarea anexei indicate, la compartimentul „Codurile facilităţilor fiscale şi vamale acordate conform legislaţiei în vigoare” în cadrul procedurii vamale „42”, cu note explicative cu privire la particularităţile de utilizare ale unor coduri ale facilităţilor acordate. Astfel, declarantul va calcula valoarea în vamă, procentul și cuantumul taxei vamale necesare de a fi încasate pentru fiecare componentă străină plasată în zona economică liberă (ZEL) care nu este însoțită de o dovadă de origine și utilizate pentru producerea mărfurilor declarate. Suma valorii în vamă și cuantumul taxei vamale se vor scrie la introducerea codului de scutire ”358” în rubrica 37, în formularul din sistemul informational “Asycuda World”. De asemenea, la declarația vamală se va atașa și o descifrare în care se va descrie, pe fiecare componentă străină, cuantumul taxei vamale ce urmează a fi încasat. Totodată, în Sistemul Informaţional “Asycuda World” vor fi operate modificări în scopul implementării completărilor menționate. Modificările vor fi operate de Direcţia dezvoltare şi securitate informaţională şi Instituția publică ”Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF).

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Таможенная Служба Республики Молдова | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1442 просмотры

Дата публикации:

06 Ноябрь /2018 11:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

Serviciul Vamal | taxe vamale | ZEL | facilitati vamale | ASYCUDA World

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon