Новости

Potenţiali investitori pentru aeroportul Mărculeşti

Сompania KVG din Statele Unite ale Americii este interesată să investească în producere, în Zona Economică Liberă Bălți (Aeroportul Internațional Mărculești). Ministrul Economiei și Infrastructurii a discutat cu reprezentanții potențialilor investitori interesați de dezvoltarea Aeroportului Internațional Mărculești, dar și a potențialilor rezidenți ai Zonei Economice Libere, negocierile cu aceştia fiind printre obiectivele Ministerului Economiei și Infrastructurii. Ministrul a îndemnat compania americană să dezvolte afaceri în Republica Moldova și să beneficieze de avantajele oferite de ZEL, printre care se numără o serie de facilități de ordin fiscal şi vamal. Drept exemplu, au fost menționate companiile străine care își extind afacerile în țara noastră – Draexlmeier, Sumitomo, Gebauer & Griller, Fujikura etc. Potențialilor investitori le-au fost prezentate rezultatele pozitive înregistrate anul trecut de cele șapte ZEL. „Anul trecut, volumul total al investițiilor a fost de aproape $350 mil., cu aproape 23% mai mult decât în anul 2016. În prezent, circa 200 de rezidenți au peste 12 mii de angajați, aproape dublu decât erau în anul precedent. Suntem deschiși și depunem tot efortul pentru a deveni competitivi pentru investitori, astfel încât să reușim, în următorii doi ani, să dublăm volumul investițiilor și numărul angajaților în ZEL”, a punctat Chiril Gaburici. Reprezentanții companiei americane au afirmat: „Am investit în Republica Moldova și ne dorim să rămânem aici”.


via | mei.gov.md

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство экономики

1407 просмотры

Дата публикации:

17 Июль /2018 11:01

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

ZEL Bălți | Aeroportul internațional Mărculești | Chiril Gaburici

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon