Новости

PPP în domeniul serviciilor de dializă, demonopolizat

Guvernul a operat modificări în condiţiile parteneriatului public-privat pentru serviciile de dializă, precum şi cerinţele generale privind selectarea partenerului privat, astfel încât să ofere posibilitatea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină să contracteze toţi prestatorii de servicii de dializă în ambulatoriu, în baza poliţei de asigurare pentru pacienţii admişi în sistemul de stat de asigurări medicale. Scopul modificărilor constă în liberalizarea pieţei serviciilor de dializă în ambulatoriu. Implementarea proiectului nu va implica cheltuieli suplimentare din buget. Astfel, Guvernul va putea iniția și alte proiecte de parteneriat public-privat în domeniul serviciilor de dializă pe perioada de valabilitate a actualului contract de parteneriat public-privat, iar termenul proiectului PPP va reveni la cel inițial – 12 ani. În Monitorul Oficial din 8 noiembrie curent a fost publicată Hotărârea nr. 521 din 6 noiembrie 2019 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 574/2013 cu privire la parteneriatul public-privat pentru serviciile de dializă. Reamintim că, prin Hotărârea Guvernului nr.1262/2018, au fost introduse o serie de modificări ce au vizat aspecte esențiale ale proiectului PPP, cum ar fi renunțarea Guvernului la inițierea altor proiecte de parteneriat în domeniul serviciilor de dializă, excluderea centrelor de dializă care urmau să fie create în afara instituțiilor medico-sanitare publice, extinderea termenului de realizare a proiectului de la 12 la 25 ani. Hotărârea a intrat în vigoare la data publicării.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1087 просмотры

Дата публикации:

12 Ноябрь /2019 14:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

parteneriat public-privat | dializa | CNAM | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon