Новости
„Prima Casă” accesibilă pentru mai mulți solicitanți
Categoria beneficiarilor care pot aplica la Programul de Stat „Prima Casă” a fost extinsă. Astfel, vor putea aplica persoanele care au vârsta până la 50 de ani, precum și persoana care deține, în proprietate exclusivă sau împreună cu alți membri ai familiei, o locuință, indiferent de suprafața acesteia, într-un sat (o comună), dobândită prin moștenire sau donație.
Legea nr. 70 din 21 mai 2020 pentru modificarea Legii privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat „Prima casă” a fost publicată în Monitorul Oficial din 5 iunie curent.
Aceasta mai prevede și extinderea categoriilor de beneficiari ai programelor de compensare derulate în cadrul Programului prin includerea persoanelor care au accesat un credit ipotecar până la lansarea Programului „Prima Casă”, precum și reducerea cotei participației proprii inițiale de la 10% până la 5% din prețul de procurare a locuinței.
Amintim că în Legea bugetului de stat pentru anul curent pentru implementarea Programului sunt prevăzute mijloace financiare în sumă de 70 mil. lei, inclusiv 50 mil. pentru onorarea garanțiilor de stat.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1248 просмотры
Дата публикации:
09 Июнь /2020 08:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
prima casa | beneficiari | legea | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии