Новости
Prin intermediul Programului ”Prima Casă” au fost procurate 4995 locuințe
Ministerul Finanțelor informează că prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4995 locuințe. Totodată, alte 9 cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție în acest sens.
Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,51 mld. lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,25 mld. lei.
Din 4995 beneficiari, 3439 sunt familii, iar 1556 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,3 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 732 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1889– în cadrul programului Prima Casă 3, 444 – în cadrul programului Prima Casă 4, iar 2 – în cadrul programului Prima Casă 5.
Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” constituie 24,08 milioane lei. Astfel, în cadrul programului Prima Casă 2 au fost acordate compensații din bugetul de stat în valoare totală de 6,72 milioane lei, în cadrul programului Prima Casă 3 – 15,58 milioane lei, iar în cadrul programului Prima Casă 4 – 1,77 milioane lei.
Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,19 m2, iar valoarea medie a locuințelor procurate este de 598,77 mii lei.
Din numărul total de locuințe procurate, 4674 sunt amplasate în zonele urbane, iar 321 - în zonele rurale. 4587 locuințe procurate sunt apartamente, iar 408 - case de locuit individuale.
Menționăm că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.
via | www.mf.gov.md
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
934 просмотры
Дата публикации:
28 Сентябрь /2020 07:55
Ключевые слова
prima casa | compensatii | familii
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии