Новости
Proiectul completărilor la Codul muncii, pe ordinea de zi a Parlamentului
În condițiile susținerii inițiativei, programele flexibile de muncă vor presupune un mod diferit de organizare a timpului de muncă față de regimul stabilit în cadrul unității. Cu toate acestea, programul flexibil va presupune monitorizarea de către angajator a timpului zilnic de muncă al salariatului.
Conform proiectului, condițiile de activitate în acest regim vor fi stabilite în contractul individual de muncă, iar durata zilnică a timpului de muncă va putea fi împărțită în două perioade: o perioadă fixă, în care salariatul se află la locul de muncă, și o perioadă variabilă, în care salariatul își alege orele de sosire și de plecare.
O altă completare la CM prevede că, la unitățile cu un flux continuu și la unele lucrări cu regim de muncă neîntrerupt care nu permit reducerea duratei zilei de muncă (schimbului) din ajunul zilei de sărbătoare nelucrătoare, ora de muncă care nu poate fi redusă să fie consideră muncă suplimentară. În acest context, se va admite ca în contractul colectiv de muncă sau în contractul individual de muncă să fie prevăzută posibilitatea de a compensa orele de muncă suplimentară cu ore libere, cu acordul scris al părților. Orele libere vor putea fi acordate în decurs de până la 30 de zile de la prestarea muncii suplimentare.
În scopul utilizării optime de către salariați a zilelor de repaus și de sărbătoare nelucrătoare, se propune de a acorda conducătorul unității, după consultarea reprezentanților salariaților, dreptul să transfere zilele de repaus (de lucru) în alte zile. Pentru autoritățile și instituțiile publice, dreptul de a transfera unele zile de repaus (de lucru) în alte zile va fi oferit Guvernului.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1514 просмотры
Дата публикации:
08 Июль /2020 08:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
Codul muncii | Proiect | program de munca flexibil | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии