Новости
Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2019 a trecut de Guvern
Veniturile
bugetului de stat pentru anul 2019 vor constitui
42125,5 mil. lei, în creștere cu 14,1% față de indicatorul aprobat pentru anul 2018,
cheltuielile fiind prognozate la nivel de
47664,2 mil. lei, cu o creștere de 13,5% față de anul curent.
Guvernul a aprobat în ședința de ieri proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2019.
Potrivit ministrului Finanțelor,
Octavian Armașu, la baza elaborării proiectului au stat
indicatorii prognozei macroeconomice, elaborați de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Totodată, ministrul a menționat că indicatorii bugetului pentru anul 2019 au fost coordonați cu Fondul Monetar Internațional în cadrul viziei reprezentanților FMI la Chișinău în luna septembrie 2018.
Pentru anul 2019 prognozăm o creștere economică de 4%, o majorare a exporturilor cu 13,1% și a importurilor cu 9,4%, a menționat ministrul.
În bugetul de stat pentru anul 2019 vor fi prevăzute alocații în sumă de 80000,0 mii lei pentru implementarea Programului de stat „Prima Casă”, inclusiv 50000,0 mii lei pentru onorarea garanțiilor de stat în cadrul acestuia.
De asemenea, se vor aloca mijloace financiare pentru formarea profesională a cadrelor didactice și de conducere din învățământul general, pentru dezvoltarea conținuturilor curriculare la disciplinele școlare din învăţământul primar, gimnazial și liceal în sumă de 28800,0 mii de lei, iar pentru implementarea standardelor minime educaţionale – în sumă de 126848,1 mii de lei.
Totodată, în bugetul pentru anul viitor sunt prevăzute mijloace financiare pentru majorarea capitalului social al Întreprinderii de Stat “Calea Ferată din Moldova” în sumă de 247250,0 mii lei, precum și pentru proiectarea şi construcţia arenei polivalente de interes naţional în sumă de 100000,0 mii lei.
Pentru Programul de reparație a drumurilor publice naționale, locale, comunale și a străzilor se vor aloca 950000,0 mii lei.
Pentru anul viitor, cota impozitului privat se stabileşte la 1% din valoarea de achiziţie a bunurilor proprietate publică supuse privatizării (inclusiv din valoarea acţiunilor).
Se stabilește prețul minim de comercializare cu amănuntul la țigarete, poziția tarifară 2402 20, pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019, la 25 lei pentru un pachet de țigarete cu filtru și la 19 lei pentru cele fără filtru. Comercializarea ţigaretelor cu sau fără filtru la preţuri mai mici decât cele minime de referinţă se sancţionează cu amendă în mărime de 50% din valoarea acestora, pornind de la preţul minim de referinţă respectiv, dar nu mai puţin de 1000 de lei. Amenda stabilită se percepe la bugetul de stat prin decizia adoptată de Serviciul Fiscal de Stat.
Potrivit proiectului, la situaţia din 31 decembrie 2019, datoria de stat internă nu va depăşi 25799,6 mil. lei, datoria de stat externă – 36973,3 mil. lei, echivalentul a $ 2105,5 mil. Soldul garanţiilor de stat externe va constitui zero lei, iar soldul garanţiilor de stat interne nu va depăşi 1000,0 mil. lei.
Notă: Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2019 a fost examinat în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.
3011 просмотры
Дата публикации:
09 Ноябрь /2018 08:52
Catalogul tematic
Новости | Закон о бюджете на год
Ключевые слова
bugetul de stat | legea bugetului de stat | guvern Moldova | venituri | cheltuieli
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии