Новости

Proiectul legii FAOAM, actualizat

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a propus spre consultare publică proiectul actualizat al Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2020. Potrivit proiectului, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense va rămâne la nivelul de 9,0% – câte 4,5% pentru fiecare categorie de plătitori. Totodată, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală calculată în sumă fixă rămâne la nivelul anilor 2014-2019 și va constitui 4056 de lei. În același timp, proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă, care achită prima de asigurare până la data de 31 martie, vor beneficia de o reducere de 75% din suma stabilită. Persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor, care vor achita prima în termenul menționat, vor beneficia de o reducere de 60%. Documentul mai prevede că fondatorii de întreprinderi individuale, persoanele fizice care, pe bază de contract, iau în arendă sau folosinţă terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură, titularii de patentă de întreprinzător, alţi cetăţeni ai Republicii Moldova care nu sunt angajaţi şi care nu fac parte din nici una din categoriile enumerate şi nu sunt asigurate de Guvern, precum și străinii cărora li s-a acordat dreptul de şedere provizorie pe teritoriul RM care vor achita contribuția până la 31 martie, vor putea beneficia de o reducere de 50% din suma indicată. Astfel, se preconizează că, în anul 2020, Fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală vor constitui, atât la venituri, cât și la cheltuieli suma de 8383392,2 mii lei. Comparativ cu anul 2019, este prognozată majorarea veniturilor FAOAM cu 14,4% și a cheltuielilor – cu 11,4%. Cele mai multe venituri se preconizează din contribuţii şi prime de asigurare obligatorie (5329985,2 mii lei), veniturile din primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense achitate de fiecare categorie de plătitori fiind planificate în mărime de 5204862,2 mii lei. Cheltuielile FAOAM se propun a fi distribuite astfel: Fondul pentru achitarea serviciilor medicale curente (fondul de bază) – 8225977,3 mii lei, Fondul de rezervă al asigurării obligatorii de asistenţă medicală – 10000,0 mii lei, Fondul măsurilor de profilaxie – 40000,0 mii lei, Fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale – 20000,0 mii lei și Fondul de administrare al sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală – 87414,9 mii lei.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство здравоохранения

1800 просмотры

Дата публикации:

27 Ноябрь /2019 08:00

Catalogul tematic

Обязательное медицинское страхование | Новости

Ключевые слова

FAOAM | contributii | asigurare obligatorie de asistenta medicala | Proiect | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon