Новости

Proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2018, susținut de Guvern

Mărimea tranșelor de venit impozabile, mărimea scutirii personale, scutirii anuale personale majore, precum și a scutirii anuale pentru persoanele întreținute va fi majorată, prin ajustarea acestora la rata inflației prognozată pentru anul 2018 – de 6%. Măsura are drept scop reducerea efectului inflației asupra veniturilor populației și este inclusă în proiectul de lege privind politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2018, aprobat de Guvern. Proiectul conține propuneri de modificare, perfecționare și completare a unor acte legislative, ce rezultă din obiectivele politicilor fiscale și vamale și politicii de administrare fiscală și vamală pentru anul 2018 din Conceptul de rescriere a Codului fiscal și Codului vamal. Potrivit ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, scopul proiectului constă în ajustarea politicii și legislației fiscale și vamale la evoluția proceselor economice și sociale, atât la nivel național, cât și internațional, precum și armonizarea legislației cu Directivele UE. Proiectul a fost consultat cu 15 autorități publice și cu 13 autorități de business. În cadrul consultărilor au parvenit 347 de propuneri, iar peste jumătate dintre ele au fost luate în calcul la definitivarea acestuia, a menționat ministrul. Astfel, Codul fiscal se va completa anul viitor cu un nou articol ce va reglementa deducerea amortizării mijloacelor fixe. Potrivit acestuia, mijloace fixe supuse amortizării fiscale vor fi considerate investițiile efectuate în mijloacele fixe care fac obiectul unui contract de leasing operaţional, locaţiune, concesiune, arendă, comodat, sublocațiune. Totodată, mijloacele fixe pe care se calculează amortizarea va fi considerată proprietatea reflectată în bilanțul contribuabilului în conformitate cu legislația şi folosită în activitatea de întreprinzător, a căror valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii fizice şi morale şi a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depășește suma de 6000 lei. Documentul mai prevede că agenții economici, la care ponderea venitului pentru anul precedent din prestarea serviciilor de managament sau consultanță este mai mare de 70% pentru perioada fiscală precedentă din totalul veniturilor, vor achita impozitul pe venit conform normelor general stabilite și nu vor mai beneficia de regimul fiscal al agenților economici din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii. Se mai propune majorarea, de la 3% la 5%, a impozitului pe venitul persoanelor fizice din livrarea producției agricole. Scopul majorării constă în asigurarea echității fiscale față de cetățenii care realizează alte venituri decât cele salariale, iar costul măsurii se preconizează a fi de 50 mil. lei. Totodată, se mai prevede scutirea ajutorului material obținut de persoanele fizice din mijloacele sindicale în mărimea unui salariu mediu lunar pe economie, aprobat de Guvern, cu expecția ajutorului material în caz de deces sau boală. Cât privește TVA, prin proiect se propune acordarea dreptului de restituire a sumei TVA pentru exploatațiile de producție a laptelui, precum și stabilirea limitei de 12% la restituirea sumei TVA aferente producție de pâine, produse de panificație și produse lactate. Aceasta este condiționată de raționamentul economic prin care agentul economic de panificație, care achită 8% la bugetul de stat pentru valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor de pâine și produse de panificație și lapte, poate beneficia de restituirea TVA în limita diferenței dintre cota standard și cota redusă a TVA de 20%-8%. Proiectul susținut de Guvern mai prevede excluderea dreptului de trecere în cont a sumei TVA aferent cheltuielilor efectuate până la momentul înregistrării la procurarea mijloacelor fixe cu destinație de producție în agricultură, de crearea și întreținerea plantațiilor tinere, creșterea animalelor etc. Agenții economici vor mai beneficia și de dreptul la deducerea sumei TVA în perioada fiscală în care a fost recepționată factura fiscală, indiferent de perioada în care aceasta a fost eliberată, pentru evitarea situațiilor în care agenții economici sunt obligați să depună Declarații fiscale privind TVA corectate, în urma deducerii sumei TVA aferentă facturii fiscale recepționată cu întârziere. Agenții economici care vor importa hârtii speciale pentru marcarea mărfurilor supuse accizelor destinare importului vor fi scutiți de TVA. O altă prevedere din proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale ține de aplicarea cotei reduse a TVA de 8% pentru energia termică produsă din biocombustibil solid pentru instituțiile publice. Factura fiscală electronică va fi obligatorie pentru agenții economici care efectuează livrări impozabile în cadrul achizițiilor publice, în contextul identificării potențialilor utlizatori. Măsura are drept scop diminuarea fenomenului evaziunii fiscale. Modificări vor interveni și la aplicarea accizelor. Proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul viitor prevede măsuri ce se referă la reducerea complexității colectării accizei, îmbunătățirea administrării accizei, precum și stabilirii unui caracter nediscriminatoriu al accizelor. În acest context se propune majorarea cotei accizului pentru produsele accizabile stabilite în sume fixe, aici ne referim la băuturile alcoolice, azot, articole de bijuterie, prin ajustarea la rata inflației prognozată pentru anul 2020 – de 5%. De asemenea, se mai propune majorarea cotei accizelor la produsele din tutun și a produselor petroliere, pentru a atinge minimul stabilit de Directivele UE. Referindu-ne la produsele din tutun, reamintim că pentru asigurarea creșterii încasărilor la buget, se propune majorarea cotei ad-valorem de la 12% până la 13% și a cotei fixe de la 460 lei până la 540 lei pentru o mie de țigarete pentru anul 2020. La capitolul politica vamală 2018, proiectul prevede ca, la 1 iulie 2018, dar până la expirarea licenței, care este valabilă la data intrării în vigoare a legii, să fie anulate facilitățile fiscale și vamale pentru magazinele ce activează în regim duty-free aflate pe teritoriul țării sau la intrarea în țară și anume – Aeroport, Leușeni, Criva, care vor activa în regim general, cu achitarea tuturor drepturilor de import. Finalitățile urmărite prin adoptarea proiectului constau în creșterea încasărilor fiscale, stabilirea unor reguli clare de impozitare, asigurarea unei previzibilități a politicii și legislației fiscale și crearea unui mediu investițional atractiv, a mai afirmat ministrul Finanțelor, în cadrul ședinței Guvernului.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

3565 просмотры

Дата публикации:

05 Октябрь /2017 08:32

Catalogul tematic

НДС | Акцизы | Новости | Налоговое законодательство

Ключевые слова

politica bugetar-fiscala | Guvern | Ministerul Finanţelor | impozit | accize | duty-free | Cod fiscal | Cod Vamal | TVA

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon